Blog de Presă,Comunicare,Relaţionare

“Of ce dor, ce chin, ce jale” noul album al Dianei Matei se va lansa la Casa Vernescu, suna textul invitației și am emis urgent în minte o “pre” judecată: Ce ar putea avea în comun, mi-am spus eu sceptică, piesa lăutărească a solistei mai sus amintită cu somptuoasa și încărcata de istorie Casă Vernescu? Dar evitasem motivat mondenitățile, o perioadă cam îndelungată și mi-am zis: ce pierd înafară de timp (pe care eu îl voi drămui, cum doresc)?

Am pășit pragul îndrăgitei case și am decis să îmi reîncarc bateriile în atmosfera benefică a capodoperei arhitectului Ion Mincu.

În așteptarea începerii concertului, am bântuit prin încăperile decorate odinioară de George Demetrescu-Mirea și distruse în mare parte de soldații Armatei Roșii.
Semineele din marmură și oglinzile au rămas din fericire la locul lor și oferă și acum calmul și tihna pentru care au fost gândite.

Socializând cu jurnaliștii mondeni, prezenți în număr mare la eveniment, așteptam oarecum cu inima strânsă sosirea lui Mihai Morar, gazda evenimentului, care însemna și începerea concertului. Mă temeam cumva că fastul va fi știrbit de acordurile contemporane ale pieselor Dianei Matei și ale tarafului Cleante. Conversația plăcută, ca să nu recunosc direct că bârfele suculente, asociate cu preparatele sofisticate oferite de Restaurantul Vernescu, au făcut trecerea către muzică, extrem de lină. Și aproape nu mi-am dat seama când am început să aplaud cinstit, nu de conveniență, prima piesă a solistei.

A sunat bine, neașteptat de bine și s-a dovedit a fi un eveniment reușit. Am admirat curajul și inspirația organizatorilor de a plasa acel eveniment în acea atmosferă și am bifat mental locația, ca pe una posibilă și pentru evenimente mai nonconformiste.

Poate că am fost mai puțin impresionată de preparatele culinare, în spatele cărora știam că se află Chef Hadad, dar cred că de vină au fost doar așteptările mele, prea mari. Am recunoscut totuși cocktailul de creveți (savuros), supa de ceapă și minitartele cu branza albastră, dar am remarcat și compromisurile de genul fajitas cu somon fume sau ceva ce semăna a fish’n chips, servit în ceșcuțe de ceai. Am cules impresii despre dulciuri și am înțeles că mousse-ul de ciocolată a fost gustos.

Atmosfera a fost întregită, pentru mine, de alăturarea încântătoarei Nico, la masa noastră. Aceeași Nico lipsită de fițe, spontană și originală, care ne-a încântat și cu câteva triluri. Jos pălăria, Doamnă!

Am coborât somptuoasa scară de marmură și m-am despărțit cu greu de reperul de altădată al Podului Mogoșoaiei și al promenadei bucureștene și de gazda noastră, Cristina Toma.

Sâmbătă seară, eveniment monden, Sala Palatului: concert Lara Fabian. Lume multă, parcări aglomerate, frenezie, așteptări.

Și prima surpriză: spectacolul programat la orele 19, începe la orele 20. Un anunț sec pe ușă și încă o oră de așteptare, noroc cu abundența de cafenele din zonă. Rezultă o oră petrecută în mod plăcut cu o prietenă, deci un câștig, până la urmă.

Revenim la sală, intrăm și suntem șocate de numărul mare de spectatori, practic o sală supraaglomerată, unde cu greu reușeai să te strecori, ca să-ți ocupi locul.

Începe concertul, fanii pregătiți să ridice cartoane în momentul interpretării piesei “Je t’aime”, atmosferă de mare sărbătoare.

Piese frumoase, interpretare magnifică și totuși nimic din măreția unui concert Cesaria Evora, spre exemplu. E o opinie, (în contradicție cu hipnoza generală, care a generat comentarii de genul” fabulos, nemaintalnit, eveniment unic, extraordinar”) și mi-o asum.

Da, doamna are voce și feeling, dar parcă au fost dozate și împănate cu prea multe pauze, cu recitări și explicații care te scoteau brutal, înafara stării de grație, pe care reușeau s-o creeze unele dintre piesele Larei.

Experimentul de percuție, reușit dacă nu ar fi fost prelungit peste măsură, m-a descumpănit teribil și numai mult așteptata piesă Je t’aime, mi-a recompensat cele 90 de minute de puțină muzică și multă filozofie. Mult prea comercial, cred eu.

Dar un success, se pare.

Nu vreau sa invart aceleasi fraze, sa mestec bombastic cunostinte dobandite recent de pe net, sunt prea multi demagogi ocupati cu subiectul. Vreau doar sa reamintesc cate ceva din cele  rostite azi in Parlamentul Romaniei, de catre ultimul supravietutor dintre sefii de stat din cel de al Doliea Razboi Mondial, Regele Mihai I al Romaniei.

“Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie. Interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne acopere viata. In anul 1989 in ajutorul Romaniei s-au ridicat voci cu autoritate pe toate meridianele globului.

A sosit momentul dupa 20 de ani sa avem un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului: demagogia, egoismul primitiv, agatarea de putere si bunul plac nu au ce cauta in institutiile romanesti ale anului 2011.Ne aduc prea mult aminte de anii de dinainte de 1989.

Se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne pregatim viitorul. Sa continuam efortul de a redeveni demni si respectati.

Am servit natiunea romana de-a lungul unei vieti lungi si pline de evenimente, unele fericite si unele nefericite. Dupa 84 de ani de cand am devenit rege pot spune fara ezitare natiunii romane ca cele mai importante lucuri de dobandit dupa libertate si democratie sunt identitatea.

Romania si toate tarile din Europa au nevoie de carmuitori respectati si priceputi. Juramantul meu a fost facut si continua sa fie valabil pentru toti romanii. Ei sunt toti parte a natiunii noastre.”

In fata unui asemenea om, eu una, ma inclin!

Am PR-it in dupa amiaza aceasta pe terasa cafenelei Van Gogh. Pe terasa, pentru ca azi vremea permitea, la Van Gogh , pentru ca pare a fi un loc potrivit pentru discutii si e chiar promovat ca atare.
Deindata ce am poposit pe numita terasa, un chelner apatic mi-a adus un menu si am decis ca o apa tonica e alegerea potrivita.

Nu am apucat sa-i comunic dorinta mea, pentru ca in scurt timp am fost inconjurata de interlocutoarele mele, trei la numar si am inceput sa discutam despre proiectul prezumtiv comun.
Am discutat timp de aproximativ 65 de minute, timp in care nu am fost deranjate de nimeni, intr-o atmosfera placuta, dealtfel. Ne asteptam cumva, ca un fel de poanta finala, sa ne fie adusa macar nota de plata. Dar nu s-a intamplat, de data aceasta firesc.
Ne-am ridicat si am plecat concluzionand: Grand Café Van Gogh e un admirabil loc de PR-it, asa cum stiam din vizitele anterioare. Dar daca iti este sete sau foame, atunci e problem…

Preambul:

Ne ocupam cu frenezie de organizarea unei conferinte si am decis sa schimbam locatia, datorita unei mariri neasteptate de buget. “Zis” is “facut” , in transcriere moderna, adica am purces la upgradarea locatiei. Am cerut parerea unui chéf drag mie si am aflat ca tocmai acorda consultanta unui restaurant de lux, exact ce prevedea manualul, pentru evenimentul pe care il manageriez. Incantata de locatie si de reactia prompta a managerului, am fixat o vizita, la care trebuiau sa participe doi reprezentanti ai clientului, cei mai importanti factori de decizie, intrucat pe umerii lor se afla intreaga raspundere a conferintei.

Cuprins:

La ora si data stabilite, am fost intampinati de un manager de mare clasa, atent, indatoritor si stilat, care ne-a prezentat restaurantul, dotarile si meniul, manat permanent de dorinta de a satisface exigentele clientului si de a se plia perfect pe acestea.

In momentul in care a inteles ca balanta este inclinata covarsitor in favoarea restaurantului pe care il conduce, a avut delicatetea si prezenta de spirit de a ne oferi un moment de intimitate, pentru a  ne putea dezbate problemele interne.

Revenit la masa, a combinat opitalitatea cu o gluma bine plasata si ne-a oferit o mostra culinara extrem de inspirata, o tarta de mere insotita de o cupa de inghetata si o cafea aromata, pentru intregirea delectarii. Ne-a lasat din nou singuri, pentru a ne putea decide, influentati de mireasma merelor coapte cu scortisoara, dar nu a omis sa ne precizeze ca am putea beneficia, in seara evenimentului, de un concert de saxofon, acompaniat de pian.

Desi restaurantul prezenta un singur inconvenient – dispunerea meselor in trei saloane diferite – priceperea managerului ne-a facut sa ne dorim intens sa organizam evenimentul in acel loc, astfel incat, cand am parasit restaurantul, eram cu totii animati de dorinta de putea depasi micul inconvenient.

Concluzie:

A doua zi am primit incuviintarea clientului pentru a organiza evenimentul in acea locatie. M-am bucurat din doua motive; stiu sigur ca oaspetii straini vor pleca cu o impresie placuta despre ospitalitatea romanesca, fara tuica, stergare si blanuri de oaie asternute pe jos, iar noi toti, cei peste optzeci de oaspeti, ne vom delecta cu preparate gatite si servite cu stil, intr-o ambianta perfecta, care iti permite sa te simti cu adevarat gazda.

Recomand Restaurantul Maxim, ca un loc de PR-it si nu numai.

Am participat acum câteva zile la Food&Bar Show, loc unde mă conectez cu lumea fascinantă a ospitalității profesioniste și mă informez cu privire la locurile unde merită să PR -ști sau să faci evenimente.

Am ajuns în toiul unei demonstrații culinare a Chéfului Cezar Munteanu și m-am bucurat să observ că nu i-a fost știrbit deloc aplombul, că de măiestrie nu-mi făceam probleme!

Am aflat că și-a încheiat colaborarea cu Euforia și pregătește două surprize, relansarea pe 11 octombrie, a restaurantului Maxim și relansarea sa într-un cooking show itinerant, la un alt canal TV.

Ambele m-au bucurat, înseamnă că industria încă prosperă, deși nu prea ai avea impresia, atunci când intri în multe dintre localurile de gen.

Pentru că nu demult mai vizitasem câteva restaurante (verbul fiind ales cu intenție, pentru că unele păreau de-a dreptul muzee, judecând după liniștea care domnea în ele),  am comparat atitudinea chéf -ului Cezar cu cea a altor bucătari, unii chiar consacrați.

În timp ce Cezar pregătea demonstrativ piept de pui umplut, cu sos de cremă de brânză, creveți de Argentina, de apă dulce, file de turbot și sea scalops cu piure de mazăre cu mentă, am schimbat impresii cu vecina mea de scaun, Mariana Făniș , bucătarul de la Da Mario .

Am fost de acord că prospețimea ingredientelor e foarte importantă și am stabilit multe puncte comune de vedere privind curățenia, grija pentru detalii și servirea ireproșabilă, dar în final mi-am exprimat opinia cu privire la chéfi și am concluzionat :

În bucătărie poți fii chéf sau șef, iar diferența se observă nu doar în farfurie!

Recunosc si salut profesionalismul, chiar daca apeleaza la emotie.

Ador momentele în care femeile uită de rivalităţi şi devin o forţă indestructibilă, extrem de temută de către bărbaţi. Acesta este pentru mine experimentul “women on web”. 

 Pentru  atât cât îmi va permite programul, mă voi număra printre participante şi sper să am parte de unul dintre acele momente în care să ne manifestăm aprobarea/dezaprobarea nonverbal, ca o adevărată forţă, cum în ediţia precedentă ştiu precis că s-a întâmplat. Eram acolo! 
  
 Deci bărbaţi…watch out! suntem on web!

Extraordinară ideea fabricantului german de hrană pentru câini, Granatapet, care a instalat panouri publicitare care dau de mâncare, la propriu, câinilor.

Cum? Simplu. Stăpânii descărcă pe telefon aplicaţia Foursquare, dau „check-in” în momentul în care trec prin faţa panoului, iar hrana uscată cade într-un bol, care este „înhăţată” apoi de către căţei.

Probabil că în România ar creşte vânzările de telefoane mobile,  dacă ar fi amplasate astfel de panouri. Riscant, la câţi căţei fără stăpân sunt la noi.

Oricum, producătorul german a anunţat că vânzările i-au crescut spectaculos. Desigur, în ţările unde…

Evenimentele din ultimele zile, care ar putea să se încheie cu o „revoltă” a militarilor, a pus pe jar Pedeleul, aşa că ne putem aştepta la ceva schimbări, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale.
În 19 ianurie, Ziarul Financiar publica sub titlul „FMI recunoaşte eşecul programului de austeritate cu România” , declaraţiile lui Jefrey Franks, şeful misiunii Fondului la Bucureşti.
Se recunoaşte astfel performanţa locală a FMI, la care a contribuit decisiv guvernul, de a repeta scenariile aplicate şi în alte ţări, care s-au concretizat doar prin austeritate, tăieri, ajustări. Politici care i-au făcut anul trecut pe ungurii să le arate fundul celor de la Fond?
„Absenţa creşterii economice este marea dezamăgire acum când ne apropiem de finalul acestui acord. La fel de adevărat este că reformele ar fi putut merge mai repede, însă chiar şi aşa au făcut ajustări foarte importante, s-au implementat politici corecte şi s-a revenit pe calea disciplinei fiscale”, a declarat Franks pentru ZF.
Printre rânduri vina este dată pe dl Isărescu&Co, care nu era şi nu este de acord cu creşterea cu orice preţ a PIB, în lipsa reformelor reale ale economiei. Să nu uităm că cei de la BNR au tras ‘nşpe semnale de alarmă, care au culminat vara trecută cu declaraţia lui Eugen Rădulescu că leul se va duce „în bălării”, cu un curs al euro de, citez, „5 – 6 lei”! Că speculatorilor şi băncilor li s-a permis să-şi lichideze o parte din poziţiile ţinute ani de zile pe euro, asta este altă poveste.
Am folosit aceste informaţii doar ca un preambul pentru surpriza găsită astăzi (23 ianuarie) în cutia de scrisori de la birou: o felicitare de An Nou din partea PSD cu autograful celui care este, Marean Vanghelie.
Cam mare distanţa faţă de Crăciun şi Revelion. S-o fi hotărât vreun mujic din organizaţia de bază, care şi-a luat „răspunderea”, să folosească felicitarea sau s-a dat liber la schimbarea d-lui Boc şi atunci trebuie să ştie boborul că cineva îi vrea binele?
Personal tind să cred că se caută un nou Premier, care să fie, bineînţeles, şi pe placul marelui „Buf” de la Cotroceni.
Dacă este să ne luăm după graba cu care Antonescu a dat mâna cu Felix, de s-a zbârlit Ponta de trei coţi, după care s-a revenit la sentimente mai bune, fiindcă nu poţi să dai cu piciorul la Antene, iar ZeroTV este deja antamat, îmi vine să dau crezare celor publicate de Caţavenci, cum că în poll-position s-ar afla, fiindcă sacul cu nemţi nu mai există, unul din greii PSD-ului de la BNR, finanţistul Florin Georgescu.
Aşa că în perioada următoare ne aşteaptă vremuri interesante cu ceva alegeri anticipate, care o să facă economia şi mai de cîcat decât este în prezent. Că dacă ar fi să ne luăm după ministrul-poet, Vosganian, anul ăsta ne trebuie, nu, trei miliarde, cât ar reprezenta acordul preventiv cu FMI, ci vreo 17. Miliarde. Sumă cu care nu prea sunt de acord, că seamănă prea mult a unu la primărie şi două la şcoala de fete.
O să avem nevoie de mulţi bani, iar UE nu prea cred că o să sară să ne ajute. Asta şi fiindcă suntem recormeni la atragerea de fonduri europene, acolo unde se controlează de trei ori, mai ceva decât zmeul-zmeilor.
Aşa că cea mai „morală” alegere ar fi aceea de a pune un alt Premier în locul profesorului de stat drepţi. Iar aşa PD-L ar putea face în 2012 ce le place lor cel mai mult: să dea vina pe dezastruoasa moştenire!