Am cunoscut recent multe femei puternice, care au făcut schimbări majore în viața sau cariera lor, astfel încât am multe motive să reiau seria aceasta a interviurilor cu cinci întrebări. Mihaela Bachmann este un director de marketing, care în timpul liber face pălării, ambele cu mult talent.

Pe corporatista Mihaela Bachmann am cunoscut-o cu câțiva ani în urmă, în împrejurări determinate de profesia ambelor – era marketing manager la o prestigioasă companie și realizam împreună un eveniment inedit. Recunoaște că sunt aproape 15 ani de când practică această meserie, căreia trebuie să îi aloci foarte mult din timpul liber. Tot ea admite că a schimbat multe domenii de activitate, complet diferite, dar cred că asta i-a plăcut și a provocat-o.  A lucrat cei mai mulți ani în software (12 ani) și telecomunicații, apoi în educație, industria de frumusețe, în FMCG și HoReCa. Dar este subiectul acestei rubrici, pentru că are un hobby fascinant, confecționează pălarii. 

Cum se împacă rigurozitatea și pragmatismul impuse de mediul corporatist, cu această meserie creativă, pe care o practici (deocamdată) ca pe un hobby?

M. B. Meseria mea se întrepătrunde cumva cu hobby-ul, așa că mă pot considera o persoană norocoasă din acest punct de vedere. Marketing-ul este un domeniu destul de creativ, indiferent de domeniul de activitate al companiei, așa că de la Marketing la Design Vestimentar a fost doar un pas. Eu sunt oricum un amestec de persoană „tocilară” și destul de introvertă cu o fire creativă și oarecum boemă. Anii petrecuți în industria IT&C mi-au format o structură mai rigidă, mai riguroasă și formală, urmărind mereu agenda și DL-ul, iar, pe de altă parte, perioada în care am lucrat în educație, într-o școală privată, mi-a permis să mă apropii mai mult de domeniul artistic și creativ. Atunci am luat și lecții de pictură și am început să realizez primele schițe de design. Secretul este că am găsit undeva un echilibru și cred că asta face orice persoană care are un hobby: încearcă să își facă timp și pentru meserie și pentru hobby. Și dacă balanța înclină într-o anumită perioadă mai mult în favoarea uneia dintre ele, eu o aduc la loc în perioada următoare.

Confecționarea pălăriilor este un meșteșug aproape uitat în România. De unde l-ai deprins?
M. B. Ai dreptate, cu părere de rău o spun, că este un meșteșug aproape uitat. Și asta pentru că pălăriile, în România, nu mai fac parte din outfit-ul zilnic, le purtăm doar (dacă) la evenimente speciale, deci nu mai există cerere. Este păcat, pentru că sunt multe modele de pălării de zi care întregesc atât de frumos o ținută: sunt Fedorele, canotierele, florentinele cu boruri, pălăriile Panama sau beretele, iar pentru ocazii speciale sunt hatinatoarele și fascinatoarele cu pene.
Este o meserie pe care trebuie să o faci doar cu sufletul, altfel nu se poate. Trebuie să îți placă să porți pălării, să îndrăznești, să ai stil și…îndemânare. Să confecționezi pălării nu este atât de simplu: pe lângă multă imaginație, ai nevoie de măiestrie la cusut și de ceva forță că să poți modela pălăria pe calapod. Asta mi-a spus și dl. Murgu, când am luat lecții de la dânsul: „Esti cam slăbuță. Ești sigură că o să reușești? Domnul Murgu m-a învățat să confecționez pălării și sunt deosebit de onorată că am avut privilegiul să îi fiu „ucenic”. Așa mi-am dorit eu: nu am vrut să urmez vreun curs special la Londra sau o altă capitală europeană, ci am vrut să învăț meșteșugul chiar de la un meșteșugar român. Așa cum am învățat pentru prima dată croitorie de la bunica mea, tot un meșteșugar. Și o să îți spun că l-am vizitat zilele trecute pe domnul Murgu la domnia sa în atelier și am fost bucuroasă să văd că nu are timp și că are multe comenzi, la cei 78 de ani. Și asta înseamnă că încă există speranța, că oameni că dânsul și, îndrăznesc să spun, poate și ca mine, vor duce meșteșugurile mai departe și acestea nu vor dispărea.

Ce te inspiră în crearea modelelor?

 M. B. Îmi găsesc inspirația în multe locuri. Chiar mi-am alcătuit de curând un album denumit simbolic „Inspiration” și am realizat cât de diferite sunt lucrurile care mă inspiră. În primul rând, am modele în istorie: sunt femei care au fost adevărate „fashion-icon-uri” ale perioadei în care au trăit și o să enumăr doar câteva, aleatoriu: Cleopatra, Marie-Antoinette, Queen Victoria, Elsa Schiaparelli, Martha Bibescu, Anna de Noailles, Regina Maria sau Maria Tănase. Apoi, iubesc natura, așa că mă inspiră florile și păsările. Penajul păsărilor este fantastic și ne oferă cel mai bun exemplu despre cum să combini culorile (micuța și curajoasa pasăre colibri este preferata mea, așa că am creat o broșă-colibri și cred aș mai face și o rață-mandarin).
Oriunde poți găsi inspirație, trebuie doar să deschizi ochii și să cauți: într-un tablou de Grigorescu, unde „Tăranca cu maramă” este absolut încântătoare, într-un ghid de călătorie despre culorile Marocului sau în basmele rusești și tutu-ul balerinelor, în tradițiile unui popor, în costumele populare. Mă mai inspiră Klimt și Hundertwasser sau opulența perioadelor Baroc și Rococo. Iar dacă nu creez pentru mine, mă inspiră persoana pentru care confecționez pălăria: fac o adevărată muncă de „detectiv”, vreau să văd ce culori poartă, ce hobby-uri are, care îi este stilul personal, pentru că nicio pălărie pe care o creez nu seamănă cu alta.

Cum îți alegi materialele și ustensilele și de unde le procuri?

M.B. Materialele sunt foarte importante pentru mine. Tot ceea ce creez pleacă, în primul rând, de la material. Trebuie să îl „simt”, să fie natural, moale, de calitate. Și Cristobal Balenciaga proceda la fel: simțea materialul, apoi crea ceva pentru material. Materialele textile mi le achiziționez fie din România, de la magazine specializate, fie din afara țării. Folosesc materiale naturale de cea mai bună calitate: mătase, organza de mătase, catifea de mătase, dantelă fină sau lână și alpaca de Peru – îmi place să combin texturi diferite și să realizez combinații inedite.  Le experimentez pe mine: îmi realizez ținute ce combină foarte ingenios catifeaua de mătase cu tricotul sau organza sau îi pun voaletă unei berete tricotate.
Dar sunt multe accesorii și piese care intră în componența și arhitectura unei pălării sau accesoriu de păr pe care nu le găsești în țară. Așa că pe acestea le achiziționez din țări europene unde există furnizori cu tradiție (Spania sau Marea Britanie). Chiar și penele și voaletele pentru fascinatoare le import. Despre ustensile nici nu poate fi vorba, pentru că aici, confecționarea unei pălării este un meșteșug atât de vechi și de demodat, încât nu ai de unde să cumperi un calapod de lemn (fără de care nu poți realiza o pălărie) sau un călcător de boruri. Am calapoade și rastluri pentru câteva modele clasice și îmi doresc să achiziționez și altele pentru pălărie-canotier sau pentru beretă (ah, iubesc beretele…). Este un hobby destul de costisitor (ca orice hobby, de altfel) și destul de nișat.
Urmărești trendurile la nivel mondial, sau piața din România nu permite acest lucru? Argumentează, te rog.

M.B. Urmăresc tendințele, de la un click distanță, că orice persoană modernă pasionată de modă: Fashion-week-urile de la Paris, Milano, Londra și New York și Paris Haute Couture Week. Cred că acum, mai mult că oricând, avem acces la toate aceste informații datorită Internetului și fenomenului social-media. Accesez zilnic Pinterest și Instagram, am bloguri favorite pe care le urmăresc cât de des pot, în mod special pentru moda străzii și citesc variantele online ale revistelor Harper’s Bazaar și Vogue. Sunt (și voi rămâne) o mare fană a print-ului, așa că am colecții întregi ale revistelor Vogue, Bazzar, Marie Claire și Elle. După ce le citesc, îmi selectez paginile preferate, pe care de-a lungul timpului le-am adunat într-un fel de „dosar de favorite”. Nu sunt însă o împătimită a modei: am un stil personal bine definit și urmăresc strict tendințele sezoanelor, la modul general. Am, evident, case de modă și creatori preferați, ale căror colecții le aștept de fiecare dată cu mare interes: Ulyana Sergeenko, Dolce&Gabbana, Saint Laurent, Maison Margiela, Balenciaga, Gianbattista Valli și Chanel (pentru că îl ador pe Karl Lagerfield pentru imensa lui creativitate și versatilitate și pentru cum a știut să aducă în actualitate casa Chanel).
În materie de pălării, preferatul meu este excentricul Stephen Jones, apoi Philip Treacy și, mai nou, datorită Instagram-ului l-am descoperit pe Anthony Peto. Îmi doresc foarte mult să ajung, ca vizitator, la London Hat Week (va avea loc anul viitor în luna martie), pentru că în Londra se scrie istoria în acest domeniu (doar orașul găzduiește cea mai cunoscută competiție de echitație: Royal Ascot, prilej pentru britanici de a se afișa cu cele mai spectaculoase pălării și accesorii pentru păr). Și, pentru că pălăriile și accesoriile pentru păr fac parte din eticheta Caselor Regale Europene, sunt la curent cu aparițiile ducesei Catherine, prințesei Charlene de Monaco, prințesei Mary a Danemarcei sau reginei Letizia a Spaniei. Nu degeaba mi se spune: „Your Highness” (zâmbește).
Pentru că am vorbit despre accesorii spectaculoase pentru păr, o să îți dau un exemplu: am realizat, mergând într-o seară la Opera din București cu două prietene, că eram singurele care purtam pe cap câte un fascinator, deși fascinatoarele așa au apărut în modă, pentru serile speciale la operă. Dar eu voi insista: vreau să educ gusturile și să încurajez rafinamentul, să îmi aduc un mic aport pentru ca Bucureștiul să redevină ceea ce era odinioară: Micul Paris.

Am crezut că sfârșisem interviul, dar am intuit că interlocutoarea mea mai are de povestit și atunci am mai adăugat: de cât timp confecționezi pălarii?
M. B. Au fost câteva etape, adevărate „milestones” pentru mine. Scânteia, cred, s-a produs în luna mai 2012, când am fost invitată la primul meu Garden Party la Palatul Elisabeta, iar dress-code-ul impunea purtarea unei pălării. Nu am găsit în România ceea ce voiam și cum tocmai plecam la Paris, am căutat acolo ceva mai modern, mai cochet, mai „fancy”. Așa că, dintr-un mic boutique din cel mai cosmopolit și rafinat cartier al Parisului, Marais, mi-am cumpărat două fascinatoare (aveam să aflu abia mai târziu cum se numesc) și le-am purtat la evenimentele organizate de Casă Regală. Am „cochetat” apoi cu primele accesorii pentru păr create de mine la sfârșitul anului 2014. Se apropiau sărbătorile de iarnă și tot privind fascinatoarele de la Paris, m-am gândit că pot face și eu așa ceva. Sunt o fire inventivă, asta m-a ajutat mult. Așa au apărut atunci: „Cleopatra”, „Purple Rain”, „Silver Bells”, „Blue Jeans”, „Scarlett” și „Sangria”. Nu știam exact cum să le fac, doar ce mi-am imaginat: am comandat materiale de pe Internet: tulle, voal, satin de mătase, organza, pistol de lipit, cristale Swarovski și am început să lucrez. Din acea perioadă o mai am doar pe „Sangria”, o variantă îmbunătățită, care îmi este foarte dragă.

Următorul pas a fost anul 2015, când am urmat un curs de Design Vestimentar și istoria costumului, apoi unul de croitorie, unde mi-am „șlefuit” toate cunoștințele teoretice deprinse din cărțile pe care le-am citit de-a lungul timpului. Aici trebuie să fac o paranteză și să spun că, deși poate sună a clișeu, eu chiar am crescut „între carpe”. Bunica din partea mamei a fost croitoreasă, și, cum toate vacanțele acolo le petreceam, am avut ocazia să stau lângă ea, să ating materiale prețioase, să înțeleg ce este cu tiparele, broderia, lucrul pe clientă (made-to-measure-ul cel atât de prețuit astăzi). Atunci am realizat primele colecții pentru păpuși, pe sezoane, de zi, de seară, haute-couture (bine, eu le spuneam: „de prințesă”). Dar mi-am format gusturile, așa că astăzi nu pot croi decât materiale naturale: iubesc mătasea (am făcut chiar o călătorie la Como să vizitez Museo Didattico dela Seta și m-am întors cu o cantitate impresionantă de șaluri de mătase de acolo), îmi place să simț alpacaua de Peru pe piele (da, mai și tricotez și știu să împâslesc lâna) sau organza de mătase și catifeaua de mătase, brocartul sau dantela. Și acum croiesc, însă doar pentru mine și câteva prietene apropiate.

Am citit mult, mi-am cumpărat cărți despre istoria costumului de la anticariate, am citit aproape pe de rost despre baroc și rococo, perioada domniei fanariote din România și „Belle Epoque”: perioade diferite și foarte versatile din punct de vedere vestimentar, dar care au impus trenduri ce se regăsesc și astăzi. Am menționat asta pentru că perioada numită „La Belle Epoque”, atunci când oamenii trăiau frumos și cu bun gust, a fost perioada în care, în București, doamnele nu ieșeau din casă fără mănuși și pălărie. Pălărie de zi sau de seară, ea era parte integrantă a ținutei. Sunt autodidactă și am început să citesc pe Internet despre istoria pălăriei și modelele de pălării, am vizionat filmulețe pe youtube, am desfăcut pălării pe care le aveam achiziționate de-a lungul timpului să le văd cusăturile, apoi a mai fost doar un pas până la cel pe care eu îl consider decisiv: am luat lecții despre confecționarea unei pălării handmade de la un pălărier din București, dl. Murgu: am petrecut un weekend în atelierul dumnealui și am învățat cât am putut. Apoi mi-am achiziționat calapoade, materiale și cred că m-a prins „microbul”: de atunci, aproape tot ceea ce fac în timpul liber este legat de pălării, haine sau alte accesorii (fac și broșe asortate). Este un hobby care îmi permite să îmi folosesc la maximum creativitatea. Dar mai am foarte multe de învățat, sunt abia la început, nici nu pot spune că știu să realizez pălării: deocamdată mă joc cu fetru, bentițe, dantele, pene, voalete și calapoade.