Dacă iubiți toamna și festivalurile, campania lansată de Sezamo vă va umple de bucurie și vă va stârni multe pofte. Pe care le veți putea satisface cu ușurință, oferta fiind variată și cu o gamă de prețuri extrem de extinsǎ.
Oferta specială include berea oficială Oktoberfest, cu brandurile Paulaner și Erdinger fabricate special pentru această sărbătoare, cârnații bavarezi Weisswurst originali din Germania, varză acră de la Hengstenberg, cârnații tip Nuernberger din Nürnberg, covrigii bavarezi în varianta normală și XXL, precum și muștarul tradițional pentru Weisswurst de la Develey și Haendlmaier. Din selecție nu lipsesc nici specialitățile consacrate precum Leberkäse – așa-numitul „cozonac din carne” –, cârnații Kasekrainer sau mezelurile rafinate precum Jambonul din Pădurea Neagră și Speck-ul care transformă orice platou într-un festin bavarez. În plus, clienții pot găsi și ingrediente clasice pentru rețete autentice, precum untura de porc sau mangaliță, care adaugă gusturi intense oricărei mese.

„Oktoberfest înseamnă mai mult decât bere, este o tradiție culinară și un simbol al comunității. Ne bucurăm să putem aduce această experiență în casele clienților noștri, cu produse autentice care redau spiritul festivalului de la München”, a declarat Michael Kaiser, director comercial Sezamo.
Supermarketul online oferă o selecție de peste 17.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.
