Un costum popular vechi, plimbat prin Franța, oferit Cristinei Gheorghiu

Ia românească se bucură de mult succes în ultima vreme, dar arta populară românească a fost de mult timp apreciată de către europeni. Un costum cu o vechime de 60 de ani s-a plimbat prin Franța, înainte de a-i fi dăruit solistei Cristina Gheorghiu.
Interpreta de muzică populară, artistă a ansambului „Ciocârlia”, se poate mândri cu un cadou valoros, care i-a umplut sufletul de bucurie. Costumul i-a fost oferit de către soția maestrului Constantin Arvinte, cu care artista a colaborat pentru cel mai recent album al său “Of, Leliță Fevronița”.
Cristina GheorghiuPe parcursul numeroaselor întâlniri prilejuite de pregătirea albumului, întrucât maestrul i-a pus cu generozitate la dispoziție toate materialele pe care acesta le culesese, Cristina Gheorghiu a cunoscut-o și pe soția acestuia.
“Este de loc din Păstrăveni, județul Neamț. Un sat relativ aproape de comuna în care m-am născut eu, Vadu Moldovei. (La Vadu Moldovei se întâlnesc trei subzone folclorice, una este cea de Neamț, una este de Bucovina și alta zona de Botoșani- Pașcani-Roman, aceasta fiind o zonă amalgam și din aceste motive în acest material se găsesc cele trei subzone bine reprezentate)….Cert este că doamnei i-am placut și la una dintre întâlniri a venit cu costumul în mână și mi l-a dăruit. Mi-a arătat chiar și fotografii cu dânsa, îmbrăcată cu el. Mi-a spus că acest costum s-a plimbat foarte mult prin Franța, a fost în nenumărate expoziții, a fost purtat de nepoatele dânsei” relatează artista despre felul în care a ajuns să primească această comoară. Costum Cristina GheorghiuAșteaptă cu nerăbdare ca acesta să fie modificat și recondiționat ca să îl poată purta.
Cristina Gheorghiu a cântat alături de artiști vocali consacrați precum Angela Moldovan, Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Daniela Condurache.
Din 2001 este solista ansamblului „Ciocârlia” și are un repertoriu de aproximativ 700 de piese din toate genurile muzicale: de la romanțe și muzică de petrecere până la muzică ușoară românească și internațională.

Leave a Reply