Fuego pornește din nou la drum prin țară cu un spectacol grandios – „Lăsați-mi muzica!”, ce va celebra 10 ani de turnee naționale. “Artistul inimilor”, așa cum este supranumit de fane, va poposi în 20 de orașe, în care va prezenta publicului său un adevărat show al muzicii plin de melodie, culoare, sensibilitate, versuri și piese de neuitat.
„«Lăsați-mi muzica!» este despre mine și arta mea, despre voi, publicul meu și toate piesele pe care le-am lansat sau le-am cântat ori fredonat de când ne-am născut, este un omagiu adus artiștilor români și o feerie a primăverii în care ne vom delecta, pentru două ore, cu mesaje și emoții speciale”, a declarat Paul Surugiu – Fuego.
Caravana „Lăsați-mi Muzica!” va ajunge, începând cu jumătatea lunii viitoare și până în primele zile din aprilie, la Adjud (16 martie), Bacău (17 martie), Bârlad (15 martie), Brașov (22 martie), București (3 aprilie), Buzău (23 martie), Cluj – Napoca (30 martie), Constanța (21 martie), Craiova (2 aprilie), Deva (1 apriie), Focșani (19 martie), Galați (20 martie), Iași (18 martie), Marghita (29 martie), Oradea (26 martie), Ploiești (24 martie), Satu mare (27 martie), Sibiu (25 martie), Slatina (4 aprilie), Timișoara (28 martie).
Vor fi numeroase surprize. Timp de două ore, în care muzica de ieri se va împleti cu cea de azi, șlagărele lui Fuego vor răsuna într-o nouă variantă, iar piese noi vor face deliciul audienței. În cadrul spectacolului, va fi lansat un nou material discografic, un musical-audio spectaculos, realizat împreună cu maestrul Jolt Kerestely.“LĂSAȚI-MI MUZICA!”. Acesta este modul prin care Paul Surugiu dorește să arate publicului său că arta ne face fericiți, chiar și atunci când ne așteptăm mai puțin.
„Pentru mine, muzica este terapie, este melodie, este emoție și bucurie la un loc, mai mult decât câteva sunete așezate pe o bandă și un text aruncat la întâmplare unui artist să-l recite pe o coloană sonoră. Eu mai cred în muzică și în puterea ei, în șlagărele de ieri și în ceea ce se creează azi, atât de complex. Sunt în continuare un romantic și prefer să cred că ne putem bucura în continuare de frumusețea unor cântece. Cred că e cazul să arătăm tuturor că e nevoie de muzica ușoară românească, trăgând un semnal de alarmă cu privire la melodicitate și mesaje, de care încă mai are nevoie publicul, chiar dacă mulți se grăbesc să le facă uitate. Oricum ar fi, lăsați-mi muzica! Vă aștept cu drag!”, și-a încheiat Paul Surugiu-Fuego pledoaria pentru muzică și dragoste.
Biletele pot fi obținute prin STARTICKETS.RO, BILETE.RO,MYSTAGE.RO, BLT.RO.