Anul acesta particip la Webstock. Era ceva ce păstram mereu ca intenție, dar niciodată nu acționam la timp, ca să se materializeze. Acum, când conferințele împlinesc zece ani, iată că s-au aliniat planetele.
De mulți ani arunc câte o privire asupra proiectelor discutate la Webstock, ciulesc urechea la câte un nume premiat sau controversat, dar mai mult de atât nu m-am implicat niciodată. Am decis acum să mă loghez direct la sursă, dar la drept vorbind fac asta din 2006, când am început să scriu. Deși atunci, fenomenul numit blogging nu era foarte cunoscut în România.
Comunicarea înseamnă în primul rând deschidere, iar a fi la zi cu tot ce străbate, mai mult sau mai puțin zgomotos, comunitatea, este o obligație profesională.
Prin urmare, alături de mulți cunoscuți, amici sau nu, anul acesta, pe 5 octombrie, sunt la Webstock! Ne vedem?
Sursa foto: webstock.ro