FREYWILLE a aniversat un deceniu de prezență în România

Evenimentul monden al săptămânii, duacă nu al lunii, s-a desfășurat miercuri seara la Le Chateau, unde FREYWILLE a aniversat 10 ani de prezență pe piața din România, printr-un spectacol hipnotizant, susținut cu elemente de artă și cele mai fine bijuterii.

În acest răstimp, în care a demonstrat că arta poate fi purtată sub forma unor bijuterii rafinate ce transmit emoție și te ancorează în frumos, FREY WILLE  a cucerit publicul român, așa cum echipa de vânzări din România a stârnit admirația directorului general al companiei, Friedrich Wille. Acesta, prezent la evenimentul aniversar, a mărturisit că este mulțumit și chiar mândru de divizia de aici. 

„Cred că arta ne distrage atenția de la viața de zi cu zi. A trăi cu arta ne permite să trăim în sfere superioare și este o calitate majoră a vieții.” – a declarat .

 

În retrospectivă, de-a lungul timpului, încă din 1951, FREYWILLE a creat adevărate expoziții cu ajutorul bijuteriilor cu email, fiecare omagiu adus unor pictori renumiți făcându-și remarcată amprenta asupra artei și a sufletului celor care poartă creațiile artiștilor vienezi. Cea mai nouă demonstrație de transpunere în bijuterii a viziunii artistice este reprezentată de cea mai recentă colecție, un nou omagiu mult așteptat, la care s-a lucrat timp de 2 ani – colecția HOMMAGE À PAUL GAUGUIN – dezvăluită invitaților prezenți la evenimentul aniversar. Ca o călătorie imaginară cu trei destinații-cheie din universul luxuriant al lui Gauguin, departamentul artistic FREYWILLE a redat în culori aprinse și pulbere de aur paradisul tropical din Tahiti, Polinezia și Bora Bora într-o colecție care impresionează prin cromatică și atenție la detalii.

Cum arta transcede imaginația și se transformă în bijuterii, la evenimentul aniversar, invitații au fost martori la o prezentare în care o serie de picturi celebre ale unor artiști precum Claude Monet, Vincent van Gogh, Gustav Klimt, F. Hundertwasser, Alphonse Mucha și Paul Gauguin au prins viață. Delicatele bijuterii au transmis emoții și inspirație artistică, fiind puse în valoare în cadrul prezentării de modă ale cărei ținute au fost semnate de Alexandra Calafeteanu, designerul aniversând 10 ani de creație artistică – un moment deosebit, un omagiu adus frumosului și feminității în toate formele sale de exprimare.

Rând pe rând, ca un dans de himere, au defilat modele purtând bijuteriile FREYWILLE, elementele de artă pură fiind acompaniate de ținute senzuale – demne de a deveni muze pentru ochiul critic al unui artist. Texturi fine, transparențe ușoare și detalii care deconspiră senzualitatea, timid prin fiecare decupaj, au transmis sensibilitatea senzorială pe care artiștii au redat-o prin operele lor, acompaniată acum de spiritul creator al designerului Alexandra Calafeteanu.

”Arta = o căutare nebună a individualismului” – Paul Gaugain

Lancome, Beauty One, Humanic, Nescafe Dolce Gusto, El Unico, Armand-Maison du Dessert, Celli Group – Premium Filtered Water, Fata Florile și Cerbul au fost partenerii speciali care au completat firul narativ al acestei seri spectaculoase.

Leave a Reply