Liposucția laser asistată, soluția pentru îndepărtarea țintita a unor zone de grăsime

Influențate de idealurile (uneori nerealiste) de frumusețe promovate în media, ne străduim permanent să atingem limite tot mai dificile. Medicina sprijină aceste eforturi, iar pentru situația în care nu reușești să slăbești cu ajutorul unei diete sau ai slăbit și au rămas depozite localizate pe anumite zone, una din cele mai sigure soluții pentru remodelare este liposucția.
„Tot mai multe persoane aleg liposucția pentru corectarea depozitelor persistente de grăsime din zone ale corpului precum: coapse, brațe, gât, șolduri, mijloc, spate, genunchi intern, piept, obraji, bărbie, gambe sau chiar glezne. Recomandarea la nivel mondial este liposucția asistată, în detrimentul celei mecanice”, explică dr. Adrian Alexandru, administrator medical al Clinicii Eliade.


„Pentru a face experiența cât mai ușoară pentru pacient, folosim ultrasunetele, laserul sau jetul de apă. Cel mai important argument în privința lipoaspirației laser este faptul că aspiră optim grăsimile cu afectare minima a țesuturilor înconjurătoare și tratează laxitatea tegumentară chiar și din zone sensibile cum ar fi maxilarul inferior și gâtul. Prin intermediul LipoLife 3G se produce în timpul procedurii o strângere a pielii, sigură, omogenă și mai eficientă, obținându-se astfel un efect de tightening”, precizează medicul.
Dispare celulita
Liposuctia este recomandată celor care își doresc redefinire sau remodelare pentru zonele cu grăsime „încăpățânată”. Este foarte greu să îți menții un tonus tegumentar la cote înalte. De aceea, varianta laser este cea mai indicată pentru îmbunătățirea texturării tegumentare.
„Contrar așteptărilor, variantă ideală pentru intervenție este ca pacientul să nu aibă multe kilograme în plus, recomand un indice corporal sub 30. Cu cât greutatea pacientului este mai mare, cu atât se va vedea mai puțin acest gen de intervenție, deoarece nu putem scoate într-o etapă mai mult de 5 litri de grăsime din corp. Subiectul «depozite de grăsime» îi poate afecta chiar și pe cei slabi, celulita fiind foarte vizibilă la mulți dintre ei, ca urmare a unui regim de viață neadecvat. Însă acest efect de coajă de portocală poate dispărea cât ai spune «liposucție», cu ajutorul LipoLife 3G, un aparat unic pe piața din România. Cu ajutorul lui reușim să ștergem practic urmele de celulită și să întindem pielea astfel încât această să nu își piardă din fermitate și finețe”, spune dr. Alexandru.
Pentru zonele întinse este necesară anestezia generală, dar pentru zone delimitate cum sunt gușa, brațele, genunchii, abdomen inferior sau ginecomastia (în cazul bărbaților) este posibilă și anestezia locală. În cazul anesteziei generale se internează pacientul cel puțin 24 ore, iar în varianta anestezie locală pacientul pleacă acasă după procedură. Recuperarea depinde de suprafața tratată și variază de la o săptămână pentru zonele reduse până la trei săptămâni, timp în care este necesară purtarea unui corset.
Intervenția preferata a vedetelor
„Un adevărat trend la Hollywood este ca vedetele să își realizeze liposucție pentru remodelarea abdomenului și evidențierea musculaturii. Cu ajutorul canulei aparatului de liposucție se pot trasă canale speciale în zonele cu mai puțină grăsime și astfel se creează efectul de «six pack». Important este și faptul că grăsimea extrasă cu aparatul LipoLife are o calitate superioară și poate fi folosită pentru implantarea în alte zone de interes, facial sau corporal”, declară medicul.
Dr. Adrian Alexandru este Medic Primar Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă, Doctor în Științe Medicale, Asistent Universitar UMF Carol Davila București, activând în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. El este de asemenea și Administrator Medical al Clinicii Eliade.

Leave a Reply