Întâlnirile online pot alunga singurătatea

Sărbătorile de Iarnă reprezintă momentul în care ne dorim să fim mai buni și să ne aflăm aproape de cei dragi. Conform datelor prezentate de sentimente.ro, cel mai cunoscut site de dating din România, sfârșitul anului aduce o creștere cu 50% a înscrierilor pe această platformă.
Sfârșitul anului este perceput ca fiind o perioadă dedicată familiei, în care singurătatea este mai greu de suportat. Această evoluție nu este tipică doar pentru România, ea întâlnindu-se la nivel global.
Statisticile arată că o relație din trei începe acum online, iar în 2020 se estimează că numărul celor care utilizează o platformă de dating va depăși 330 de milioane, la nivel global. De 18 ani sentimente.ro înregistrează constant cele mai mari valori de trafic, cu peste 1,7 milioane de membri din România, dar și din străinătate.
În perioada Sărbătorilor, nu crește doar numărul celor care se își fac cont pe sentimente.ro, ci și interacțiunea dintre membri, schimbându-se peste 10 milioane de mesaje, iar profilurile celor deja înscriși sunt vizualizate de zeci de mii de ori.


Flori Dragomir, vicepreședinte și co-fondator al platformei online, consideră că „este o perioadă activă în datingul online, deoarece crește presiunea socială, pe lângă alte motive. Dacă de Crăciun mulți petrec în familie, cu părinții, frații, cu prietenii apropiați, de Revelion își doresc un partener. Motiv pentru care și numărul întâlnirilor în offline crește în ultimele două săptămâni din decembrie, astfel încât, chiar dacă nu se îndrăgostesc, totuși găsesc pe cineva cu care să petreacă noaptea dintre ani. Iar feedbackul ne-a arătat că în această perioadă s-au legat multe relații, dar și multe prietenii de durată”.
Potrivit unui sondaj sentimente.ro, utilizatorii decid dacă doresc sau nu să se întâlnească cu o persoană cunoscută online după 2 – 5 conversații. Cele mai multe mesaje se schimbă între orele 19:00 și 23:00, iar cea mai populară zi este duminica. Printre aspectele pozitive amintite de utilizatori se regăsesc: Sinceritatea – utilizatorii simt că pot fi sinceri și direcți în profilul completat și în conversații; Diversitatea persoanelor întâlnite – WallY (algoritmul care stă la baza interfaței sentimente.ro) afișează profile compatibile, nu o tipologie anume, cum ar fi în cazul unei căutări simple (există zilnic peste 30.000 de persoane online); Ușurința utilizării platformei – Membrii interacționează rapid între ei, prin serviciul propriu de mesagerie, ajungând să stabilească o întâlnire în offline și după 2-3 conversații; Seriozitatea celor care-și fac cont – 53% dintre utilizatori cred că aici pot găsi un partener pentru o relație serioasă, ce asigură rapiditatea stabilirii unei întâniri în offline; Profilul verificat – sentimente.ro este singurul site de dating din România care verifică fiecare utilizator în parte. WallY se asigură că fotografiile de profil nu conțin elemente nepotrivite dar și avertizează utilizatorii care pot primi mesaje detectate ca fiind indecente.


Utilizatorii au găsit însă și dezavantaje când folosești o platformă de dating de sărbători. Ei enumără printre acestea: Timpul scurt – Este greu să te întâlnești în realitate cu multe persoane, deoarece mai sunt doar câteva zile până la finalul anului. De aceea, se concentrează pe conversații mai profunde, dar și mai directe, pentru a fi siguri că se vor întâlni cu persoana potrivită; Aglomerația – 52% dintre utilizatori aleg pentru prima întâlnire o cafenea, însă la finalul anului nu există liniștea și atmosfera pe care și-o doresc; Începutul – Cei care fac primul pas găsesc și mai dificilă această perioadă. Mulți nu reușesc să treacă de Bună, ce faci? – formula cea mai comună de deschidere a unei conversații. Și care primește cele mai puține răspunsuri.

Leave a Reply