A apărut prima carte dedicată educației acvatice a copiilor

Cartea “Nu mi-e frică de apă!” se va lansa pe 8 martie, la Seneca Anticafe din București (str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1), începând cu ora 10.30. Este prima carte dedicată educației acvatice scrisă în limba română. Personajele Bubu, Carla și Andi îi ajută pe cei mici să se familiarizeze cu pregătirea si noțiunile specifice unei lecții de înot, să înțeleagă importanța acestuia și să se împrietenească cu apa prin joc. 

Educația acvatică a copilului a devenit un trend și o componentă valoroasă a întregului proces de formare a copilului modern. Temerile părinților legate de accidente pot fi înlăturate  prin cunoașterea beneficiilor practicării înotului de la câteva luni. Astfel, cercetările arată că înotul început de la vârsta de 4-6 luni, poate dezvolta abilități de comunicare și socializare, reglează apetitul și programul de somn, reduce anxietatea de separare și întărește sistemul imunitar. Pe măsură ce copiii cresc, beneficiile se înmulțesc și ele. Educația acvatică duce la creșterea stimei de sine și a încrederii în propriile forțe și pune baze solide în tranziția către alte contexte de învățare, cum ar limbile străine sau alte sporturi.
“De-a lungul celor 7 ani de existență a Acvatic Bebe Club, ne-am întâlnit cu o mulțime de prejudecați în privința cursurilor de educație acvatică. Copilul e prea mic, afară e frig, nu e nevoie să știe să înoate, copilului îi e teamă de apă. Așa a apărut ideea cărții Nu mi-e frică de apă!. În proiect am implicat medici, psihologi, specialiști în educație fizică și sport și am depus eforturi să publicăm un volum ilustrat sugestiv, realist și prietenos, dedicat părinților și copiilor deopotrivă”, a explicat Carmen Dumitru, co-autor al cărții și fondatorul Acvatic Bebe Club.
Apărută la Editura DPH, prima carte dedicată educației acvatice cu și pentru copii este structurată pe trei categorii de vârstă, pornind de la câteva luni până la 4 ani, urmărind într-un mod distractiv și pe înțelesul celor mici obiectivele urmărite în cadrul programelor de educație acvatică: imersiile, învățarea plutirii și întoarcerii, exersarea respirației specifice acvatice, deplasarea cu ajutorul obiectelor plutitoare, sărituri, deplasarea independenta, adică înotul propriu-zis.
“Ne-am dorit ca acest volum să fie un ajutor și pentru părinți, astfel că, pe ultima copertă, aceștia vor găsi un ghid în care sunt prezentate rezultatele studiilor din domeniu, recomandări medicale și sfaturi privind pregătirea echipamentului celui mic, recomandări în alegerea unui club dedicat educației acvatice”, a mai precizat Carmen Dumitru.


Lansarea pentru public a cărții va avea loc pe 8 martie, la Seneca Anticafe din București (str. Arhitect Ion Mincu, nr. 1), începând cu ora 10.30. Aici, cei interesați vor putea afla mai multe despre beneficiile educației acvatice și se vor bucura de o piesă de teatru inspirată din carte. De asemenea, cartea va fi disponibilă cu o reducere de 20%.
Cartea semnată de Carmen Dumitru și Cristina Alexandru – Nu mi-e frică de apă! – poate fi găsită în librăriile Cărturești, Diverta, CLB, Humanitas și multe altele, precum și online pe site-ul editurii (www.edituradph.ro), respectiv eMag.ro, Libris.ro, Librarie.net și altele, la prețul de 48 lei.
Peste 2.500 copii cu vârste între 4 luni și 7 ani au beneficiat până în 2019 de cursurile de educație acvatică de la Acvatic Bebe Club, locul unde a pornit ideea cărții și care a servit drept inspirație pentru poveștile lui Bubu, Carlei și ale lui Andi. 60% dintre copiii care participă la lecțiile de educație acvatică au vârste între 4 și 36 luni, mai mult de jumătate având până în 2 ani. 22% dintre copii continuă lecțiile în medie 2 ani. Specificul cursurilor Acvatic Bebe Club se bazează pe predare individuală, cu instructor dedicat și lecții adaptate ritmului de evoluție a fiecărui copil.

Clubul de educație acvatică a fost înființat în 2012 și este singurul club de profil din țară unde tratarea și dezinfecția apei se realizează prin intermediul unei instalații mixte bazate pe UV și ozon, cu efect direct asupra calității apei și a aerului din jurul piscinei. Prin sistemul de ventilație și dezumidificare, se păstrează permanent un microclimat ideal pentru desfășurarea programelor de educație acvatică. Temperatura apei are constant o valoare cuprinsă între 31,5 și 32 grade, iar cea a aerului între 32,5 și 33 grade.
*studiu condus de Ruth Brenner, medic pediatru, publicat în literatura de specialitate

Leave a Reply