Recent s-a încheiat târgul online de carte LibFest, organizat de libris.ro. Acesta a fost vizitat de peste 240.000 de români, care au cumpărat peste 60.000 de volume, cu o medie de 5,5 cărți pe comandă. Valoarea medie a achizițiilor a fost 150 de lei, în creștere cu 30% față de o zi obișnuită.
Târgul online a prilejuit 130 de lansări și evenimente culturale care au strâns peste 1 milion de vizualizări.
Printre cei care și-au lansat cărțile s-au numărat scriitorii români Radu Paraschivescu („Recviem vesel pentru tata“ și „Vitrina cu șarlatani“), Maia Morgenstern („Nu sunt eu”), Ana Blandiana („Soră lume”), Ioana Chichet-Macoveiciuc, Mircea Cărtărescu, sau străini, respectiv Timothy Caulifield („Relax, Dammit!”), Irvin Yalom și Eric Emmanuel Schmitt.
„Ne-am bucurat să vedem un interes atât de mare pentru maratonul de lansări și dialoguri din cadrul LibFest. Este un semn că românilor le e dor de târgurile de carte, unde experiența culturală era definită tocmai de această interacțiune cu autorii. De asemenea, titlurile noi pregătite și numărul mare de cărți cu autograf dedicate achizițiilor din cadrul acestui eveniment au adus pe site un număr mare de vizitatori”, a afirmat Laura Țeposu, CEO Libris.ro.
Primii cinci cei mai vânduți autori au fost Irvin D. Yalom, cu volumul „Chestiune de viață după moarte”, Dumitru Constantin Dulcan cu lucrarea „Inteligența materiei”, Ioana Chicet-Macoveiciuc cu „Copilul tău. Părinții tai.Tu”, Petronela Rotar și Stephanie Stahl, autoarea cărții „Vindecarea copilului interior”. Printre cele mai vândute cărți s-a regăsit și „Cultură generală în 365 de zile” de Pedro Gomez Carrizo.
„Această primă ediție a LibFest, târgul online de carte și experiențe culturale pe care l-am organizat alături de echipa Libris.ro, ne-a demonstrat, dacă mai aveam nevoie de dovezi, că experiențele și dialogul cultural sunt esențiale pentru atragerea publicului către lectură. Există o legătură directă între implicarea autorului sau a oamenilor de cultură în dialog pe marginea cărții și entuziasmul cu care aceasta este primită de piață. O astfel de manifestare culturală online are avantajul că poate aduce aproape de public autori internaționali valoroși, iar în același timp cititorii pot urmări înregistrările oricând și de câte ori doresc, acestea rămânând pe canalele pe care au fost transmise”, a mai spus Laura Țeposu.