În luna noiembrie, TV1000 aduce pe micile ecrane o colecție de filme plină de adrenalină și suspans, care va crește considerabil nivelul de energie al serilor reci și monotone de toamnă. Iar cu un actor carismatic în prim plan, chiar se anunță o seară de film excelentă.
Săptămâna Tom Cruise aduce la TV1000 în perioada 13-19 noiembrie, în fiecare zi, de la ora 22.00, filme de colecție care sărbătoresc cariera unui actor extrem de talentat, simbol al cinematografiei contemporane, care a apărut în zeci de blockbustere și a reușit să își construiasă o carieră impresionantă.
Pregătiți-vă pentru o săptămână plină de suspans și aventură, urmărind cariera celebrului Tom Cruise, o adevărată legendă a Hollywoodului, cu atâtea roluri memorabile – de la uluitorul „Raport special”, în care prezice crime, până la „Războiul lumilor”, în care se luptă cu o invazie extraterestră. Într-un alt rol legendar, Cruise gonește amețitor în „Zilele Tunetului”, iar în „Vanilla Sky – Deschide ochii”, personajul lui enigmatic pune la îndoială granițele realității.
Tom Cruise este un simbol cultural global, care a dat viață unor personaje memorabile – Jerry Maguire, Maverick, Jack Reacher, Ethan Hunt, sunt doar câteva. După ce a cunoscut un succes extraordinar ca actor, a devenit și producător de film, iar în cariera sa de peste patru decenii, Tom Cruise se poate mândri cu trei nominalizări la Oscar® și trei premii Globul® de Aur câștigate.
A ales actoria în timp ce studia pentru a deveni preot
În cei peste 40 de ani de carieră artistică, Tom Cruise a devenit o legendă la Hollywood, un nume care provoacă admirație sau intrigă, dar care niciodată nu poate fi ignorat. Este unul dintre cei mai cunoscuți actori și producători de film, binecunoscut în întreaga lume pentru roluri de acțiune și blockbustere super aștepate, cum este seria “Misiune Imposibilă”, care anul acesta a ajuns la partea a șaptea.
Acum, ajuns la vârsta de 61 de ani, Tom dovedește că este de neoprit, iar forma sa poate fi invidiată de mulți bărbați mai tineri. Se spune că are un aport energetic zilnic de numai 1200 kcal și desfășoară un program zilnic de activități fizice sub coordonarea bunului său prieten David Beckham.
Pasionat de teatru din perioada în care era elev la liceul Glen Ridge, profesorii l-au susţinut şi încurajat, remarcând talentul pentru actorie. În adolescenţă, a studiat la Seminarul Franciscan din Cincinnati unde şi-a exprimat dorinţa de a deveni preot. Seminarul din Cincinnati este şi locul unde Tom şi-a descoperit pasiunea pentru actorie, deoarece una dintre clase era clubul de artă dramatică, iar în cei doi ani de studiu, a jucat în câteva producţii. Afinitatea pentru teatru şi film l-a determinat să renunţe la ideea de a deveni preot şi a luat decizia de a începe o carieră în actorie. S-a mutat la New York şi a jucat un rol de debut, la 19 ani, în filmul ”Endless Love” (1981).
În 1986, Tom Cruise a jucat în filmul de acţiune ”Top Gun”, în care a interpretat rolul locotenentului Pete “Maverick” Mitchell, un aviator al USS Enterprise. Filmul a avut un succes imens, iar Tom Cruise a devenit foarte repede un star recunoscut la nivel internațional.
Un remarcabil succes al actorului a fost în 1996, când a jucat rolul lui Ethan Hunt în filmul de acţiune ”Mission: Impossible”, urmat de alte filme de acțiune din aceeaşi serie. A mai jucat, ulterior, în filmele ”Eyes Wide Shut” (1999), ”Vanilla Sky” (2001), ”Minority Report” (2002), ”The Last Samurai” (2003), ”Collateral” (2004), ”War of the Worlds” (2005), ”Lions for Lambs” (2007), toate cu un box office impresionant.
Filmele sale cu agenți secreți au cucerit repede fanii, iar cascadoriile sale incredibile și extrem de perioculoase, realizate chiar de el, fără ajutorul unui cascador profesionist, i-au crescut și mai mult notorietatea. Tom Cruise este un actor extrem de implicat, participă cu sugestii regizorale și contribuie efectiv la realizarea scenelor dramatice.
În Săptămâna Tom Cruise, nu ratați acțiunea neobosită din „Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată!” și lăsați-vă uluiți de cascadoriile incredibile din „Misiune: Imposibilă. Declinul”.