Iubești călătoriile cu mașina în vacanță la mare, excursiile cu avionul sau autocarul prin Europa ori plimbările cu barca prin Deltă, însă răul de mișcare îți limitează opțiunile de vacanță? Există soluții rezonabile pentru toate vârstele.
Nu mă număr printre cei afectați într-o mare măsură de această problemă, dar un oarecare disconfort am, în special la deplasările pe apă. Și tocmai din acest motiv ìnțeleg cât de dificil poate fi să planifici și să gestionezi o călătorie când un membru al grupului suferă de rău de mișcare.
Răul de mișcare induce o stare generală de rău, însoțită de vărsături, transpirație, greață și amețeală. Această afecțiune apare din cauza conflictului dintre semnalele transmise către creier de către ochi și urechea internă, responsabilă cu echilibrul.
Este întâlnit în special în cazul copiilor cu vârste cuprinse în 3 și 12 ani sau al femeilor însărcinate, dar poate afecta persoane de orice sex sau vârstă.
Persoanele cu rău de mișcare pot fi incapabile să se bucure de activitățile normale pe timpul călătoriei, cum ar fi cititul, privitul peisajului sau utilizarea dispozitivelor electronice. Chiar și sarcini simple, precum mâncatul sau băutul, pot deveni dificile. În plus, teama de a experimenta răul de mișcare poate duce la anxietate anticipativă. Aceasta poate începe chiar cu zile înainte de călătorie, afectând calitatea somnului și starea generală de bine a persoanei.
Toate aceste simptome pot fi însă ameliorate și pot chiar dispărea cu ajutorul produselor PREVOMIT®. Dedicate atât copiilor cât și adulților, jeleurile, comprimatele și acadelele PREVOMIT® ajută împotriva stărilor de greață și a vărsăturilor și reduc disconfortul cauzat de răul de mișcare și altitudine. În plus sunt o opțiune sănătoasă și gustoasă, care cu siguranță va fi îndrăgită de micii membri ai familiei. Au ca principal ingredient extractul de ghimbir, un remediu natural eficient, recunoscut pentru beneficiile sale asupra sistemului nervos central și digestiv, fiind benefic în cazul răului de mișcare (de mare, de mașină, de mișcare de rotație sau de altitudine).

Potrivite atât adulților cât și copiilor cu vârsta peste 3 ani, jeleurile PREVOMIT® în formă de ursuleți conțin extract de ghimbir și vitamina C și au o aromă plăcută de căpșuni. Comprimatele PREVOMIT® JUNIOR sunt potrivite copiilor cu vârsta de peste 6 ani și le oferă nu doar confort pe parcursul călătoriei, ci și vitaminele C, B6 și B1. În cazul copiilor care preferă acadelele, există opțounea PREVOMIT® KIDS. Acestea au o aromă de lămâie savuroasă și vor fi un prilej de bucurie pentru ei. Gama PREVOMIT® este disponibilă în farmacii.
Câteva sfaturi utile:
Nu uitați să vă hidratați corespunzător, să evitați cititul sau jocurile pe tabletă, mesele grele înainte și în timpul deplasării și să stați cât mai liniștiți în mers, cu capul într-o poziție stabilă. Astfel vă veți bucura cu toții de vacanțe liniștite și relaxate, la distanțe mari de casă!