Curajul unui designer de a purta un sacou de la SH din Giurgiu la Săptămâna Modei de la Milano

Vladimir Tătaru, unul dintre cei mai tineri și nonconformiști stiliști din România, a avut o apariție șocantă la ediția de anul trecut a Milan Fashion Week 2023. Vladimir Tătaru este un tânăr de 22 de ani, absolvent al Institutului de Modă Marangoni din Milano, dedicat modei de la vârsta de 16 ani, perfect conștient de calitățile pe care le are și extrem de dispus să le pună în slujba publicului, în fața căruia și-a dorit dintotdeauna să fie. 

Săptămâna Modei de la Milano este indubitabil unul dintre cele mai urmărite și așteptate evenimente fashion din lume. Toate casele de modă renumite din întreaga lume își prezintă noile colecții în cadrul acestui eveniment exclusivist. Zona în care se desfășoară evenimentul este împânzită an de an de vizionari ai modei, profesioniști cu acte în regulă, pasionați de modă sau fini cunoscători îndrăgostiți de fenomen. Toți cei prezenți încearcă să elaboreze ținute cât mai rafinate sau măcar inedite care, cumva, să rămână vii în istoria evenimentului.


Ador să intru în magazinele care comercializează haine second hand, ba chiar am un astfel de loc preferat în Giurgiu, unde deseori mi se întâmplă să găsesc piese absolut fabuloase. De exemplu, de acolo mi-am achiziționat, cu 5 lei, un sacou absolut superb pe care l-am purtat la Săptămâna Modei de la Milano. L-am accesorizat cu o geantă puțin mai scumpă, asta este adevărat, iar toată atenția celor din jur a picat pe acel sacou. Este fabulos cum, cu puțină creativitate și îndrăzneală, poți să construiești opere de artă, atunci când vine vorba despre modă. De asemenea, atunci am realizat cât de important este felul în care porți hainele. Tu trebuie să le porți pe ele, nu ele pe tine, iar aceasta poate fi chiar o lecție de stil.”, declară Vladimir Tătaru.

Vladimir a fost dintotdeauna pasionat de artă, iar copilăria trăită la bunici, în Ploiești, l-a ajutat din plin să-și consolideze o bază în această direcție. Vladimir Tătaru este în lumea modei de la 16 ani și știe foarte clar că acest domeniu îl va aduce acolo unde și-a dorit dintotdeauna, “în față și să fiu cunoscut de oamenii din întreaga lume!”, după cum mărturisește.

One comment

Leave a Reply