Ce trebuie să conțină pachetul pentru masa de la școală?

Dintre preocupările ce vor reveni foarte curând în poziții importante în clasamentele părinților, se află conținutul pachețelului pentru școală. Pentru a oferi o alternativă consacratelor sandvișuri cu mezeluri sau brânzeturi, prezentăm câteva idei de produse alimentare sănătoase și pline de nutrienți.

Un studiu realizat în perioada 25 august – 5 septembrie arată că 65% dintre copiii cu vârsta de până în 14 ani consumă zilnic dulciuri, unii chiar de 2-3 ori pe zi (în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori pe săptămână). De asemenea, 43% dintre părinți au declarat că micuții beau sucuri carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des. 52% dintre părinți le dau copiilor chipsuri, sticksuri și 49% le dau produse semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurștilor. În același timp, 3 din 10 părinți spun că micuții nu consumă zilnic fructe proaspete.

„Primul aspect de care trebuie să ținem cont atunci când pregătim pachetul pentru școală este ca acesta să fie lipsit de zahăr, E-uri sau aditivi. Desigur, nu uităm că alegerile alimentare trebuie să fie hrănitoare, să conțină proteine, carbohidrați, vitamine și minerale în rapoartele corecte. Și, deși puțini suntem cei care ne gândim la acest aspect, alegerile alimentare trebuie să fie variate pentru că altminteri copilul se va plictisi.”, explică nutriționistul Wasim Nazer.


Pentru a stimula imaginația părinților, specialistul în nutriție propune:
Sticks-uri de legume – într-o caserolă, puneți bucățele de morcov, ardei, ridichi, alături de câteva cubulețe din brânza preferată. Mai puteți prepara chips-uri sănătoase din legume la cuptor.
Bastonașe din cașcaval, brânză emmentaler – combinate cu crackeri din făină integrală și semințe, legume sau chiar fructe.
Un iaurt de băut sau un kefir – alături de câteva rondele de orez expandat, eventual unse cu unt de arahide și lipite, ca un sendviș.
Brioșe sărate – pot fi făcute într-o varietate de combinații: cu legume date prin răzătoare (morcov, ardei gras, dovlecel), cu brânză (cheddar, feta, telemea) sau cașcaval, cu ouă, șuncă, măsline, roșii uscate.
Sandviș sănătos cu pui la grătar, salată verde, castraveți și ardei gras. Sau avocado pasat, ton, măsline și o frunză de salată verde.
Alte idei de sandviș: pâine integrală, feliuțe de carne de vită preparate la cuptor, cu ardei copt sau feliuțe de castraveți murați. Mai puteți folosi ou fiert, cremă de brânză și măsline, ori dovlecel la grătar și brânză de capră.

Leave a Reply