Ar trebui un împărat să inspire invidie sau milă? Viasat History difuzează documentarul „Viețile secrete ale împăraților romani”, care poate fi urmărit luni, 25 noiembrie, la ora 20:50. Producția dezvăluie oamenii din spatele imaginii atotputernice a împăraților romani și ce spun viețile private ale acestora despre adevărata natură a puterii în Roma Antică.
Cu o perspectivă unică asupra locurilor epice și interpretând inscripții și artefacte antice, respectatul clasicist Mary Beard prezintă lumea ascunsă a curții imperiale romane și detalii din culise despre stilul de viață al împăraților Romei care, deși erau considerați cei mai puternici din lumea antică, erau totuși vulnerabili și ajungeau să fie asasinați în propriile palate.
Producția aduce în prim plan locuri precum palatul imperial de pe dealul Palatin din Roma, vasta vilă a lui Hadrian din Tivoli și chiar ruinele subacvatice ale palatului plăcerilor pe care Claudius l-a construit în Golful Napoli. Pentru a analiza viața din spatele zidurilor și a descoperi cum era cu adevărat să fii împărat al Romei, Mary Beard descifrează puținele inscripții care au supraviețuit și artefacte ale epocii imperiale. De la detalii despre stilul de viață, locuințele și anturajele împăraților romani și până la informații despre viața sexuală sau sănătatea lor, documentarul relevă cum, odată cu puterea absolută, aceștia păreau că ating și paranoia absolută. Mary Beard pătrunde adânc în lumea ascunsă a degustătorilor de mâncare, a bucătarilor, a sclavilor sexuali, a gărzilor de corp și a celor ce cărau bagajele nevestelor imperiale – totul prin intermediul epitafurilor realizate în memoria lor.
Richard Bradley, producător executiv: „Într-un prezent în care mulți lideri caută să preia și să exercite puterea absolută, este momentul potrivit să îi analizăm pe împărații romani care au stabilit modelul dictaturii, acum 2000 de ani. Suntem norocoși că am putut filma chiar în locurile în care au trăit, au condus, au petrecut și au complotat”.
Mary Beard, clasicist: „Avem tendința să ne imaginăm că împăratul roman avea putere absolută. Ne imaginăm că putea face orice dorea, că nu trebuia să ridice un deget și chiar suntem atrași de grandoarea și luxul în care trăia. Probabil că îl invidiem, dar ar trebui să fim atenți la ceea ce ne dorim. Împărații ar trebui, de fapt, să inspire atât milă, cât și invidie”.
Documentarul „Viețile secrete ale împăraților romani” este o invitație de a pătrunde în interiorul palatelor antice romane și de a afla adevărata poveste a conducătorilor supremi ai Romei. Aici poate fi urmărit promo-ul documentarului.