Lunile februarie-martie aduc tot felul de activități creative inedite, gândite pentru iubitorii de frumos, mai mult sau mai puțin îndemânatici: pictură pe ceramică, aranjamente florale, grădinărit și chiar creație de accesorii vestimentare.
Ele reprezintă o modalitate de petrecere a unui interval de timp într-un spațiu deosebit, unde poți da frâu liber imaginației și poți pleca atât cu amintiri frumoase cât și cu un obiect creat de tine.
Sau pot fi un cadou inspirat pentru o persoană cu înclinații artistice, care va aprecia gestul.
Mihaela Bachmann, curator de stil și designer de accesorii, susține o serie de ateliere de creație de broșe florale din material textil, foarte potrivite acestui sezon, dar în același timp atemporale. Acestea se desfășoară în showroom-ul de modă The Room Showroom, care se află acum într-o clădire istorică, situată pe Calea Victoriei 190, lângă Casa Grădișteanu – Ghica, vis-à-vis de Casa Vernescu.
Primul modul va avea loc pe 15 februarie, în intervalul orar 15-17, și are drept temă broșa trandafir și va fi urmat de încă 4 dedicate narcisei, cameliei, anemonei și macului. Pentru urmarea întregului masterclass se oferă un preț special, de 150 de lei per modul.
Despre Mihaela Bachman și pasiunea sa pentru pălării și creații vestimentare puteți citi aici