Cu toții așteptăm vacanțele cu bucurie și nerăbdare, dar pentru părinți orice călătorie poate fi o provocare greu de gestionat. Pentru că răul de mișcare, care îi afectează mainales pe cei mici, se instalează imediat ce debutează călătoria și generează opriri dese pe marginea drumului și cu un sentiment de neputință pentru părinți.
Răul de mișcare nu ține cont de planuri. Apare pe neașteptate și afectează chiar și cele mai scurte trasee. Fie că e vorba de drumul până la bunici, o excursie școlară, naveta zilnică spre grădiniță sau o simplă deplasare către cursurile de dans ori înot, pentru unii copii și chiar pentru adulți, fiecare kilometru poate deveni un disconfort. Fenomenul apare atunci când informațiile pe care le primește creierul nu se potrivesc între ele: urechea internă simte mișcarea vehiculului, dar ochii, fixați pe o tabletă, geamul lateral sau pe scaunul din față, nu percep deplasarea. Această confuzie senzorială duce la stări de greață, amețeală, vărsături, dureri de cap și o stare generală de rău.

Cine este mai predispus? Copiii între 3 și 12 ani, femeile însărcinate și persoanele sensibile la mișcare sunt cei mai afectați. Totuși, răul de mișcare poate apărea la orice vârstă și în orice context: într-o mașină, avion, tren sau chiar în timpul unor activități precum scufundările sau utilizarea jocurilor VR. Mai ales în cazul copiilor, episoadele sunt frecvente și imprevizibile. Situația este deseori dificilă și pentru părinți, care trebuie să gestioneze atât îngrijorarea față de starea copilului, cât și desfășurarea călătoriei în condiții de siguranță. Însă cu puțină planificare și cu sprijinul oferit de Prevomit®, poți transforma fiecare drum într-o experiență plăcută și liniștită.
Prevomit® are la bază un ingredient natural cu eficiență dovedită: extractul de ghimbir. Acesta acționează atât asupra sistemului nervos, cât și asupra celui digestiv, reducând senzația de greață și stările de vomă, indiferent că este vorba de rău de mașină, de mare sau de altitudine.
Acadelele Prevomit® Kids cu aromă de lămâie sau coacăze, este dedicat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Plăcute la gust șiușor de consumat, acadelele oferă copiilor confort pe durata călătoriei. Pentru copii cu vârsta de peste 6 ani, Prevomit® Junior este disponibil sub formă de comprimate filmate.Acestea conțin, pe lângă extractul de ghimbir, și vitaminele B1, B6 și C, ideale pentru un plus de energie și echilibru, datorită contribuției lor la funcționarea normală a sistemului nervos și la metabolismul energetic normal. Aveți nevoie de suport pentru întreaga familie? Nimic mai simplu! Prevomit® Jeleuri sunt potrivite atât pentru copii cu vârsta de peste 3 ani, cât și pentruadulți. Au un gust plăcut și sunt o alternativă ușor de consumat în timpul drumului.
Nu uitați că produsele din gama Prevomit® trebuie administrate conform recomandărilor, cu minimum 30 de minute înainte de călătorie.
Gama de produse este disponibilă atât în farmacii cât și în magazinul online, pentru a fi mereu aproape atunci când apare necesitatea și a transforma călătoriile într-o experiență sau rutină relaxată, presărată cu glume, râsete și povești care formează amintiri plăcute pentru toți.