Conform Președintelui Federației Române de Culturism și Fitness, Gabi Toncean, suntem într-o poziție privilegiată în ceea ce privește numărul sălilor de fitness, raportat la numărul de locuitori. Nu însă și în ceea ce privește legislația din domeniu.
Gabi Toncean atrage atenția asupra unei situații cu care se confruntă sportul de masă din țara noastră. „Potrivit datelor deținute de Federația de Culturism și Fitness avem în România peste 4000 de săli de fitness. Suntem în top trei din Europa, raportat la numărul de locuitori. Chiar în această perioadă lucrăm la un proiect de lege pentru autorizarea sălilor. Ar fi benefic pentru toată lumea pentru că am avea un control asupra acestora, asupra aparaturii, pentru că încă mai știu săli unde există aparatură artizanal făcută. În momentul de față sălile de fitness nu sunt autorizate de nimeni. În prezent, oricine dorește indiferent de domeniul din care vine, își poate deschide sală de fitness. Prin această lege ne dorim să avem un control, să se știe exact cine este răspunzător și cine este responsabil pentru integritatea participanților în sală”, a declarat Gabi Toncean.
O altă problemă este și acreditarea instructorilor din sălile de fitness. Doar unul specializat știe să ofere sfaturi benefice și poate preîntâmpina apariția incidentelor pe baza istoricului medical. “Noi în cadrul Federației de Culturism și Fitness acredităm și instruim acești instructori care corespund cerințelor. Acest instructor trebuie să se ocupe de antrenamentul clientului, de nutriția lui, de timpul petrecut în sala de sport. Ce pot să vă spun este că în momentul de față nu toți instructorii au această acreditare la bază”, a adăugat Gabi Toncean.