Lambretta, cochetă și la 70 de ani

Lambretta, brandul sub care sunt produse și vândute scutere ce stârnesc admirația cunoscătorilor, aniversează șaptezeci de ani. Timp de patru zile, între 18 și 21 mai o serie de evenimente mondene vor marca trecerea celor 70 de ani de la producerea primului exemplar al cochetului mijloc de transport, cu aspect inconfundabil.

Fiecare bucureștean este exasperat de intervalele de timp petrecute în trafic. Și mulți automobiliști privesc cu oarecare invidie spre cei mai îndrăzneți, aflați pe vehicule cu două roți, care se strecoară printre mașinile aflate în coloană, aproape încremenite. De ce nu ai fi și tu printre norocoșii care își permit să petreacă acel timp într-un mod cu adevărat folositor? Pentru că deplasarea pe două roți poate fi sigură, confortabilă și cu un scuter Lambretta, chiar șic!

 
Iar dacă nu ai încă un buget pentru o astfel de achiziție, poate ești suficient de norocoasă și câștigi premiul oferit la tombola aniversară: o bicicletă electrică Habbana White de la Italjet, în valoare de 10.999 lei.

Este necesar să cumperi produse în valoare de cel puțin 100 de lei din magazinul The Retro Shop, până în data de 21 mai 2017 și să participi la tombola Lambretta. Odată cu talonul de înscriere vei primi și invitația la aniversarea a 70 de ani de la apariția primului scuter Lambretta, care se va organiza joi, 18 mai, în magazinul The Retro Shop.

Și drept argumente, iată și càteva date statistice:

România ocupa locul al cincilea în clasamentul mondial al orașelor cu cel mai aglomerat trafic auto, în timpul orelor de vârf!

Potrivit unui sondaj recent, care a analizat 390 de oraşe din 48 de ţări, românii, petrec pe străzile Capitalei, aproximativ 57 de minute pe zi în plus în trafic. Acest lucru înseamnă 218 ore irosite, într-un an.

 

2 comments

Leave a Reply