P
Pandorra Story Style, deținătoarea francizei Legion Run în România, anunță lansarea evenimentului internațional fenomen, pe 16 Iunie 2018 la Divertiland Waterpark. Legion Run este un brand care crește rapid în număr de evenimente și participanți, desfășurându-se până acum în Franța, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Italia (Roma), Lituania (Vilnius), Ucraina (Kiev), iar anul acesta și în România.
Legion Run este o experienta unică, o competiție cu propriile forțe și o provocare de a-ți depăși propriile limite.
Nu este o competiție cu ceilalți participanți, nu se cronometrează, iar câștigători sunt cei care obțin sentimentul de mulțumire că și-au depășit limitele mentale și fizice, că au ieșit din zona de confort și că pot mult mai mult decât au crezut vreodată.
Traseu de 5 km, 22 de obstacole – din care două vor fi în premieră în cadrul ediției de anul acesta din România, aventură și adrenalină, toate acestea sub egida Legion Run. O cursă necompetitivă, orientată spre încurajarea spiritului de echipă, care susține provocarea propriilor limite și nu în ultimul rând, distracția și buna dispoziție!
Legion Run este o aventură cu obstacole, noroi, gheață și sârmă ghimpată, care implică aventură, distracție și antrenament în echipă.
Înscrierile și achiziționarea biletelor se poate face direct de pe website-ul evenimentului, unde pot fi găsite și o serie de informații utile și detalii despre obstacole și experiența participării la eveniment.
Legion Run se adresează atât persoanelor fizice cât și companiilor, pentru că încurajează lucrul în echipă și colegialitatea. Prin achiziționarea de bilete corporate, companiile au posibilitatea de a oferi angajaților un altfel de teambuilding și o experiență premium.Companiile pot beneficia și de pachetele personalizate, care oferă o buna vizibilitate atât în cadrul evenimentului, cât și pe parcursul campaniei de promovare a evenimentului. Mai multe detalii aici
Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe website Legion Run, Facebook, Instagram, You Tube. Mai multe detalii și informații suplimentare puteți obține printr-un mail la: romania@legionrun.com.
Eveniment sustinut de: Rock FM, cariereonline.ro, romanianjournal.ro, eva.ro, cinemagia.ro, adpm.ro, thetrends.ro, healthandfitness.ro, pr-wave.ro, socialdiva.ro, ziare.com, business24.ro, garbo.ro, kudika.ro, 9am.ro, itennis.ro, qbebe.ro, divahair.ro, dar și de persoane publice precum: Anca Sina Serea, Adi Sîna, Cori Grămescu, Adina Halas, Geanina Ilieș.
Evenimentul este susținut de: World Class Romania, Divertiland.