Subiect “fierbinte” în fiecare toamnă, hainele din blană naturală suscită polemici și trebuie să admitem că sunt argumente viabile, de ambele părți. Scopul acestui articol este departe de a tranșa disputa ci dorește să semnaleze faptul că multe femei continuă să poarte și să cumpere blănuri, de aceea este necesar să aibă cunoștințe despre cum se întrețin acestea.
Asupra subiectului s-au scris multe texte, mai mult sau mai puțin inspirate. Dar la fel cum trebuie să admitem că nu toată lumea vrea să salveze planeta, să treacă în neființă fiind într-o perfectă stare de sănătate, tot așa există persoane care au, poartă și cumpără obiecte vestimentare confecționate din blană naturală. Pentru acestea și pentru cultura generală a fiecărei fashioniste, iată câteva sfaturi:
Blana naturală are nevoie de atenție specială – depozitarea în afara sezonului este esențială dacă doriți să vă bucurați de căldura, confortul și frumusețea hainelor pentru o viață întreagă. Un produs bine întreținut poate rezista până la 50 de ani sau chiar mai mult, fără a fi nevoie să îi faceți recondiționări majore.
Alegeți un loc întunecat pentru a vă păstra haina de blană
Depozitarea corectă ajută la prevenirea deteriorării blănii. Ideal ar fi să alegeți un loc întunecat și cu o umiditate relativ scăzută, departe de surse de căldură. Un dulap în apropierea aparatului de aer condiționat este ideal. Un alt aspect important este să nu acoperiți haina de blană cu saci din plastic.
Alegeți un umeraș potrivit
Un umeraș nepotrivit poate deteriora în timp o haină de blană. Pentru a susține întreaga greutate a hainei, optați pentru unul cu marginile rotunde. Noi oferim clienților umerașe potrivite pentru păstrarea produselor în condiții optime.
Evitați să umpleți dulapul
O haină nu trebuie niciodată înghesuită în colțul unui dulap. Ea are nevoie de spațiu suficient pentru depozitarea în siguranță. Este important ca haina de blană să poată avea suficient aer pentru a “respira”. De asemenea, e indicat și să poată fi scoasă la aerisit atunci când este o vreme mai rece.
Blana trebuie protejată împotriva moliilor cu produse speciale
Evitați să folosiți produse precum naftalina, al cărui miros este atras de blană. Încercați să utilizați produse care alungă moliile dar care nu lasă un miros pregnant.
Curățarea profesională restabilește strălucirea și frumusețea naturală
Haina de blană trebuie curățată anual de specialiștii în blănuri și nu la o curățătorie chimică. Chiar dacă nu o purtați foarte mult, ea adună praf, precum și mirosuri. O curățare profesională va crește durata de viață a produsului și îi va reda strălucirea și frumusețea. Carolina Design oferă acest serviciu clienților săi.
Evitați depozitarea blănii într-un subsol, unde poate fi prea umed
O umiditate prea mare poate duce la o căptușeală mucegăită. Temperatura ideală de păstrare a blănurilor naturale este de 22 ℃ și 50% umiditate.
Evitați pe cât posibil utilizarea parfumurilor direct pe blană
Parfumurile conțin alcool, care în timp usucă și deteriorează blana. De evitat sunt și uleiurile care pătrund cu ușurință în blană, fiind aproape imposibil de îndepărtat. Le puteți folosi pe corp, dar nu direct pe haina de blană naturală.
Dacă aveți nevoie de recondiționarea sau restilizarea oricărui tip de haină de blană sau de curățare profesională, puteți apela la Carolina Design – producător de produse din blană naturală.