Nami Cat, noul prieten al copiilor

 Infecțiile respiratorii fac parte din neplăcerile inerente ale copilăriei. Pe lângă „banalele” răceli, printre factorii favorizanți se mai găsesc poluarea, mucegaiul sau umiditatea excesivă din casă. Aerosolii pot fi o metodă eficientă de a administra copilului un tratament cu minimum de reacţii adverse. Ei sunt recomandați în cazul infecţiilor respiratorii acute şi otitele asociate acestora, a astmului bronşic și a pneumoniilor.

Omron vine în ajutorul părinților cu Nami Cat, un nebulizator cu compresor sub formă de pisică simpatică, care tratează rapid simptomele asociate răcelii și îi ajută pe cei mici să își refacă forțele. Avantajele terapiei prin nebulizare sunt multiple; datorită dispersiei particulelor de aerosoli care ajung direct la zona afectată, eficiența medicației crește, iar efectele se pot observa imediat.

Terapia cu aerosoli poate reprezenta o provocare din cauza temerilor copiilor, atunci când aceștia întâlnesc dispozitivele medicale. De aceea, Nami Cat dezvoltat de Omron, are un design jucăuș, ergonomic, de mici dimensiuni, cu o greutate redusă și este extrem de silențios, care permite copiilor să se relaxeze în timpul tratamentului.

Nami Cat completează spațiul de joacă din camera copilului și devine „doctorul de serviciu” ce îl supraveghează de pe raftul cu jucării.

Produsele Omron sunt comercializate în România de MED.CO, firmă înființată în anul 1994. Compania este reprezentant pe piața românească și al altor furnizori externi, precum: TaiDoc Technology, producător taiwanez de dispozitive medicale, termometre cu scanare infraroșu,glucometre, pulsoximetre, multiparametru și electrocardiografe. MKV Lasersystem Germania, unul dintre principalii producători de dispozitive laser utilizate în procesul de biostimulare. MED.CO distribuie în România modelul PowerTwin 21.

Leave a Reply