Vinuri bune, românești, pentru sărbători îmbelșugate

Vinurile și preparatele culinare se pun reciproc în valoare, iar asocierea lor este o artă pe  care tot mai mulți români își doresc să o stăpânească. Există o tendință îmbucurătoare a consumatorilor de a alege vinul potrivit pentru consumul curent, dar mai ales pentru mesele de sărbătoare.

România se află pe locul 13 în lume la consumul de vin, un român consumând în medie, 23,5 litri de vin pe an. O parte dintre aceștia își doresc să cunoască caracteristicile vinurilor și poveștile lor, pentru a ști ce să aleagă, iar cramele s-au mobilizat în ultimii ani și oferă tot mai des astfel de informații, organizând degustări și vizite în locațiile lor.

Un astfel de eveniment s-a desfășurat recent, la Restaurantul OSHO din București, unde mai mulți admiratori ai vinurilor Domeniile Ostrov – Ana Baniciu, George Pistereanu, Ana Odagiu, Diana Pavelescu, Manuela Lupașcu, Radu Tibulca – au fost îndrumați într-o călătorie printre aromele și gusturile vinurilor de Ostrov de către expertul de 5* în industriaospitalității, somelierul & creatorul de vinuri Daniel Zottu.

Pentru o degustare reușită trebuie alegem vinul în funcție de preparatele culinare, ținându-se cont de câteva principii de bază, cum ar fi: culoarea, aroma, gustul, aciditatea, alcoolul, anul recoltei iar asocierea de excepție a vinurilor cu bucatele a bucurat nespus papilele gustative ale participanților. 

Pentru început a fost recomandat vinul Cuvee Rose Domeniile Ostrov și Naiada Sauvignon Blanc Sec, medaliat cu aur, la aperitivele light legume, brânzeturi, carne albă, pește și fructe de mare.

Vinurile roşii s-au bucurat intre în scenă alături de un mix grill de carne de vită, porc și miel. Vinul recomandat a fost Naiada Fetească Neagră, sec, 13% vol., medaliat cu argint în 2021 care are un gust catifelat de prună afumată, scorțișoară, cireșe negre, cuișoare, vișine, alune prăjite și stejar.

Pentru bărbații bravi, LEGIO Grand Cuvee sec, un asamblaj din Cabernet Sauvignon & FeteascăNeagră, baricat 12 luni, Medalie de Aur la concursul Gilbert & Gaillard din Franța, 89 puncte la prestigiosul concurs internațional Decanter. Are aromă puternică și elegantă de fructe de pădure,ciocolată neagră.  

Vinurile provin din Podgoria Ostrov DOC Oltina, situată în sud-vestul Dobrogei, care face parte din regiunea viticolă Terasele Dunării, o locație unde tradiția vinificației datează de peste 3000 de ani. Domeniile Ostroveste o casă de vinuri tânără și modernă construită pe o temelie istorică străvecheOstrovul este atestat documentar ca fiind una dintre cele mai vechi zone viticole din țară, menționându-se avantajele reliefului și climatului pentru cultivarea viței-de-vie.

Vinurile Domeniile Ostrov pot fi comandate online pe site iar informații sau inspirație despre consumul acestora găsiți pe FB: @domeniileostrov.ro  sau Insta: @domeniileostrov1958

Leave a Reply