Apreciatul chirurg plastician, trainer, DR. Filippos Papatheodorakis va susține un Masterclass despre Hands-On VASER SHAPE PRO la Swiss Clinic, în perioada 9–10 aprilie. Prestigioasa clinică românească invită chirurgii plasticieni interesați la sediul său din București, în Aleea Ţibleş, nr. 45.
DR. Filippos Papatheodorakis este membru al Societății Elene de Chirurgie Plastică și al Societății Internaționale a Chirurgilor Plastici Estetici, a urmat stagiul de pregătire specializată în chirurgie plastică, la Spitalul KAT, iar pe parcursul acestui stagiu de pregătire de patru ani, a avut șansa să viziteze şi să obțină un post ca rezident la cel mai mare centru specializat de chirurgie plastică din Marea Britanie, Spitalul Regina Victoria unde a călătorit în scop educațional și de formare, în Statele Unite ale Americii, Franța și Germania. Acesta deține o vastă experiență în domeniul de chirurgie plastică, estetică, reconstructivă și aplicațiile Laser. DR. Papatheodorakis a fost student în anul 1987, al Facultății de Medicină a Universității Aristotel din Salonic, după ce a promovat examenele specifice profesiei, în 2003, i s-a acordat titlul de specialitate de chirurg plastician, iar din 2005 deţine un cabinet privat în Rodos, unde activează în diverse domenii ale specialității sale.
În prezent, trainerul DR. Filippos Papatheodorakis utilizează aparatul Vaser din anul 2008 şi a instruit medicii să folosească şi ei tehnologia VASER PRO iar în cadrul masterclassului de la Bucureşti va detalia tehnicile aplicării, astfel încât medicii să învețe cea mai în vogă şi eficientă procedură în materie de lipoaspiraţie (îndepărtarea ţesutului adipos).
„Din poziția de lider în medicina estetică integrată, Swiss Clinics este adepta învățării permanente în materie de tehnici Anti-Aging și frumusețe, motiv pentru care ne-am propus să contribuim la educarea și dezvoltarea profesională a medicilor esteticieni și chirurgi plasticieni din România. Astfel, lansăm invitaţia către medici să participe la un Masterclass despre Hands-On VASER SHAPE PRO cu renumitul chirurg plastician internaţional, trainer, DR. Filippos Papatheodorakis care vine în România, la invitaţia Swiss Clinics”, a declarat Valentin Burada, Fondator, Swiss Clinics.
VASER LIPO (Vibration Amplification of Sound Energy at Resonance) este o metodă avansată de modelare corporală, care reușește să elimine grăsimea nedorită cu ajutorul energiei produse de ultrasunete iar avantajul metodei, care o și deosebește de alte proceduri de liposucţie este capacitatea inovației VASER de a distinge între țesutul adipos și celelalte structuri, reducând în mod considerabil riscul apariției unor leziuni la nivelul celorlalte țesuturi din proximitatea zonei tratate.
Lipoaspiraţia abdomenului prin „Tehnica VASER Shape” permite o remodelare corporală cu disconfort minim, garantează recuperare rapidă şi se adresează atât femeilor cât și bărbaților.
Înscriere Masterclass aici.
În anul 2020, Swiss Clinics a lansat propriul bloc operator destinat intervenţiilor estetice, cu tehnologie de ultimă generaţie, în urma unei investiţii iniţiale de 800.000 de euro, la care se adaugă 120.000 de euro valoarea investiţiei în aparatul Vaser.
În cei 7 ani de activitate şi aproape 50.000 de paciente tratate, Swiss Clinics a devenit liderul pieţei de medicină estetică integrată din România, cu 3 clinici, care acoperă 11 specializări medicale precum chirurgie plastică, dermatologie, injectologie, chirurgie orală şi maxilo-facială, ginecologie, stomatologie și estetică dentară. În anul 2020, Swiss Clinics a lansat Beauty Essentials, prima gamă de suplimente premium sub brand propriu şi deţine propriul bloc operator, situat în București, în Aleea Ţibleş, nr. 45.
Detalii pe https://www.swiss-estetix.ro