EVA dă ton sănătății

Dieta mediteraneană a devenit tot mai populară, iar principiile sale sunt respectate de mulți dintre noi. Aceasta recomandă consumul frecvent de cereale, fructe, legume, ulei de măsline, produse lactate iar la două – trei zile meniul trebuie să includă pește, brânză sau carne albă.

Tonul este un pește răpitor care este recomandat în dieta mediteraneană datorită calităților sale care scad riscul de atac de cord și de accidente vasculare cerebrale, calități oferite de conținutul ridicat de proteine de înaltă calitate și grăsimi ,,bune”, cum sunt acizii grași Omega-3 și Omega-6.

Constituie un avantaj faptul că sunt opt specii de ton și că 100 de grame din acest pește conțin numai 159 de calorii, acesta fiind cel mai echilibrat din punct de vedere nutrițional. Cele 100 de grame are 8 grame de grăsimi bune, 22 de grame de proteine și impresionante cantități de fosfor, seleniu și vitamina A. Cei mai mulți consumatori se găsesc în Uniunea Europeană, aici fiind comercializată 51% din recolta de ton, sub formă proaspătă, în sandvișuri, salate sau produse de patiserie, în timp ce japonezii se „limitează” la 6%.

O plăcintă cu pește poate fi o masă consistentă, care să bucure toți membrii familiei. Pentru aceasta este nevoie de un pachet de aluat pentru foietaj congelat, o roșie proaspătă, 50 g de mazăre din conservă, două (sau mai multe, depinde cât de „bogat” vrei să fie preparatul) conserve EVA Ton bucăți în suc propriu, în ulei vegetalsau, cel mai bine, în ulei de măsline) ori EVA Ton mărunțit în ulei vegetal, două ouă fierte tari, 50 g de ciuperci feliate, o lingură de ulei de măsline extravirgin, sare și puțin lapte (pentru a unge aluatul).

După dezghețarea aluatului, la temperatura camerei, se așează hârtie de copt într-o tavă rotundă și se pune una din foi.

Roșia se dă pe răzătoarea fină și pasta obținută se întinde pe aluatul din tavă. Boabele de mazăre se distribuie pe toată suprafața, la fel tonul și ouăle fierte, mărunțite.

Peste ouă vor sta ciupercile și totul se va stropi cu ulei de măsline (dacă s-a folosit conservă de ton în suc propriu).

Se presară sare și piper după gust. Se așează foaia de aluat peste compoziție iar marginile se închid bine. Cu coada unei furculițe se face o gaură în centrul plăcintei, iar cu „dinții” acesteia se înțeapă din loc în loc suprafața aluatului. La final, se unge foaia cu lapte, folosind o pensulă din silicon.

Plăcinta merge la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru o jumătate de oră. Acest preparat (numit empanada) se poate servi atât ca aperitiv sau gustare, cât și ca fel principal la prânz sau cină.

Pentru o masă rapidă se recomandă felii de baghetă stropite cu ulei de măsline și rumenite în cuptor, peste care se pune un strat generos de EVA Pateu de ton și se decorează cu măsline verzi, fără sâmburi.

 

Leave a Reply