Aromele toamnei s-au strâns, toate, în Vegeta

Dacă e toamnă, miroase a… belșug. Belșug de legume bine coapte și de miresme îmbietoare. Miros de vinete și de ardei copți, sfârâind pe jar, așteptând să se odihnească în borcanele cuzacuscă ce îți vor vorbi în gerul iernii despre toamna blândă de acum. Miros de ciorbă grasă, de găină, miros de borș, leuștean și smântână. Toate aromele toamnei sunt puse și păstrate cu grijă și în Vegeta, o combinație între experiența culinară și ingredientele sănătoase, un adaos universal pentru mâncăruri savuroase, de la mici gustări până la festinuri bogate, cu un gust plin, inconfundabil.

 

Vegeta Legume este o combinație originală de legume deshidratate și condimente care poate fi folosită în nenumărate feluri. O poți presăra peste carnea care urmează să fie prăjită sau pusă pegrătar, peste pui, pește sau orice altceva îți place. Adaug-o în supe, sosuri, legume, orez sau altepreparate, cu cinci minute înainte de a fi gata, și masa ta va fi mai aromată și va avea un gust mai intens. O singură lingură de Vegeta va face diferența.

 

Când diminețile și serile încep să devină tot mai răcoroase, în tocănița de legume îi stă bine șunei bucăți generoase de carne. Iar gustul poate deveni și mai bogat, cu Vegeta Gust de Găină, o bază pentru mâncare ce îmbină cu delicatețe prospețimea cărnii de găină cu amestecul unic de legume și condimente. Vegeta Gust de Găină va da savoare și originalitate nu doar tocănițelor darși supelor, fripturilor, sosurilor, tuturor felurilor de mâncare. De asemenea, scoate în evidențăcaracteristicile asezonării pentru fiecare preparat în parte, astfel putând fi folosită pentru oricaredin mâncărurile autentice, tradiționale.

 

Închide ochii și încearcă săți imaginezi că ești într-o seară rece de toamnă, într-o cabană din lemn, la marginea pădurii. Ești la o masă tot din lemn, ai în față o strachină autentică și din ea se înalță un abur bine mirositor. Da, este o ciorbă fierbinte. Acrișoară și bună. Ce aromă ai vrea săaibă? De Vegeta Borș Original? De Vegeta Borș cu Legume? Sau de Vegeta Borș cu Verdețuri? Ori poate Vegeta Borș cu Smântână, ciorbă care îți amintește de copilărie, de bunicaDeschideochii! Cabana, pădurea, masa, strachina și poate și bunica sunt doar în exercițiul tău de imaginație, dar Vegeta Borș este aici și te cheamă să dai viață visului tău. E atât de simplu! Nu-i așa că toamna e frumoasă?

 

– Publicitate –

Leave a Reply