Bulgaria, România și Republica Moldova, promovate împreună drept „Treasures of the East”

O inițiativă în premieră reunește pentru prima dată vinurile din trei țări ale Europei de sud-est într-o campanie internațională unică de promovarecomună bazată pe medaliile obținute la concursul dotat cu Premiile de excelență ale publicației românești specializate Vinul.ro și pe evenimentul-showroom de destinații, gastronomii și experiențe din sud-estul european “Treasures of the East / Comori din Răsărit” (B2B și B2C pentru produse alimentare și băuturi, servicii, stil de viață și valori de ospitalitate din această parte a lumii).

În premieră, un one-stop-shop pentru vinurile din sud-estul Europei

În premieră, după 17 ediții anuale ale competiției care au evaluat doar vinuri din România, la cea de-a 18-a ediție anuală a concursului (21 septembrie) se vor putea înscrie, pentru prima dată, și vinuri din Bulgaria și Republica Moldova. Lista vinurilor medaliate va fi promovată ulteriorsub titulatura comună Treasures of the East / Comori din Răsărit” printr-o serie de campanii și evenimente internaționale.

Prin calitate, diversitate, tradiție și origine europeană, sud-estul Europei reprezintă, în viziunea organizatorilor, următorul subiect de interes mondial pe piața vinurilor și turismului legat de cultura gastronomică (și nu numai).

Data limită pentru înscrierea probelor este 7 septembrie 2026. Pentru detalii suplimentare și înscrieri de vinuri în concurs: adelina@vinul.ro, mobil +40727254318

Un festival de gusturi și stiluri de viață la Craiova (2-4 octombrie 2026)

Câte un exemplar din fiecare vin medaliat la concursul Vinul.ro va fi expus și prezentat publicului la Ramada Plaza Craiova, în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului internațional Treasures of the East — dedicat promovării de destinații turistice, produse alimentare, băuturi și francize de business din România, Bulgaria și Republica Moldova.

Pentru detalii suplimentare și înscrieri ca expozant la “Treasures of the East” Craiova (2-4 octombrie 2026): Carmina Nițescu, e-mail carmina@winesday.ro

Participanții vor avea acces la conferințe, degustări, întâlniri B2B și B2C, prezență media și oportunități de socializare transfrontalieră, în cel mai mare oraș din regiunea sudică a Dunării — cu o populație totală a zonei de aproximativ 5 milioane de locuitori.

La Craiova, producătorii de alimente și băuturi tipice, ca și operatorii și promotorii de turism din România, Bulgaria și Republica Moldova vor putea participa direct, ca expozanți, pentru a-și promova produsele și serviciile.

Forumul româno-bulgaro-moldovenesc de la Craiova

Tot în cadrul „Treasures of the East” va avea loc Forumul româno-bulgaro-moldovenesc o conferință dedicată explorării oportunităților de cooperare transfrontalieră, la care sunt invitați oameni de afaceri din toate cele trei țări. Printre temele discutate: “Oportunități de acces pe piața vinului din România”, “Francize transfrontaliere” și “Destinații turistice de excepție”.

Acces direct la o piață națională de 19 milioane de locuitori

Ulterior evenimentului de la Craiova, cu sprijinul producătorilor interesați, vinurile bulgărești medaliate vor fi incluse în selecția prezentată lunar în cadrul evenimentelor „Degustări de Aur”, organizate în diverse locații HoReCa din București, pentru un public mixt de profesioniști și amatori de vin.

Promovarea va continua prin apariții în presa parteneră a „Premiilor de excelență Vinul.ro” și a evenimentului „Treasures of the East”, precum și, ulterior, prin prezentări și campanii de comunicare vizând țări din Europa occidentală, dar și de pe alte continente.

De ce contează această inițiativă

România este țara vecină cu cea mai mare și mai dezvoltată piață de consum de vinuri din regiune, fără bariere vamale în relația cu Bulgaria și unde există totodată o comunitate bulgară activă și interesată de schimburile comerciale și culturale transfrontaliere.

Leave a Reply