Trendul toamnei – sneakers cât cuprinde

Sezonul de toamnă iarnă pare a fi departe, dar de fapt privește de după colț. Iar pantofii casual sau chiar sport ne zâmbesc larg de prin vitrine. Mărcile deja cunoscute Champion, Fila, New Balance, Nike, Puma și Asicstiger sunt din nou în trend și ne vor însoți peste toamnă. 

Pantofi fini, decupați și accesorizați, sandale în nuanțe deschise…vor deveni în scurt timp o amintire, plăcut de privit în fotografiile verii și o comoară încă prețuită, în dressing.

Dar îl lumea reală, pe trotuar, acei „old school” și „retro” Chunky sunt exact ceea ce vrei.


Pentru că sunt acum în trend și vor rămâne alături de noi ca piese cheie în acest sezon de toamnă – iarnă. Ce îi carcaterizează: tălpi distincte, cu un profil puternic, combinații de textil-piele și contraste de culoare captivante.


Imaginația intervine la asortarea și integrarea lor în ținute comode, inspirate și uneori, chiar rafinate. Sursa inspirației rămâne Humanic.

 

Leave a Reply