Pachet de cărți dedicat Franței din anii ´40 de la editura Publisol

Editura Publisol a pregătit o ofertă specială dedicată reputatului istoric Julian Jackson, autorul volumelor „Franța: Anii întunecați, 1940-1944” și „Căderea Franței. Invazia nazistă din 1940”, disponibile într-un pachet pe site-ul publisol.ro la prețul de 69,90 lei.

Printre cele mai cunoscute cărți ale lui Julian Jackson, profesor de istorie modernă la University of London se numără La Grande Illusion (2009), May 68: Rethinking France’s Last Revolution (2011), De Gaulle (2018) cât și cele două volume amintite.

Ceea ce l-a intrigat pe autor în „Franța: Anii întunecați, 1940-1944” sunt ambiguitățile, complexitățile și contradicțiile regimului de la Vichy, care credea în reînnoirea națională și, ca atare, atrăgea oameni din întreg spectrul politic. Jackson subliniază, de asemenea, că alegerile nu au fost ușoare sub ocupația germană. Corectitudinea și răul, care păreau atât de clare la Eliberare, nu erau deloc evidente atunci. În opinia sa, „trecutul trebuie să fie înfruntat în toate contradicțiile și complexitatea lui”.

În „Căderea Franței. Invazia nazistă din 1940”, este desenat portretul fidel al unuia dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului XX. Considerată, în Al Doilea Război Mondial, un bastion inexpugnabil al Aliaților în confruntarea cu Germania nazistă, Franța avea să cadă sub loviturile lui Hitler în numai șase săptămâni.

„Cu alte personaje și alte chipuri, vechea rivalitate franco-germană s-a reaprins iarăși în septembrie 1939, ducând la ceea ce autorul acestui volum descrie foarte bine și analizează în detaliu – adică episodul numit Căderea Franței, petrecut cu o viteză surprinzătoare, în iunie 1940. Cum a fost posibil acest episod? În istorie, un efect are întotdeauna mai multe cauze – și așa stau lucrurile și aici. Dar un om anume a jucat un rol esențial în căderea Franței – pentru că el a văzut în această victorie tocmai răzbunarea pentru umilirea Germaniei din 1918. (…) Un caporal relativ firav și cu privirea fixă, care-i ura de moarte pe comuniști (…) spunea că nu armata Franței a înfrânt Germania, ci o ocultă mondială a evreilor. Acest caporal veteran de război, în vârstă de 30 de ani, a ținut primul lui discurs politic în ziua de 12 septembrie 1919, într-o berărie müncheneză. Numele lui era Adolf Hitler.” Adrian Cioroianu

Pachetul cu cele două cărți poate fi achiziționat de pe site-ul publisol.ro la prețul special de 69,90 lei.

Leave a Reply