Strania istorie a „armelor blestemate”, rachetele germane V-1 și V-2

Războiul secret din jurul „armelor blestemate”, bombele zburătoare germane V-1 și V-2 (Vergeltungswaffen – arma răzbunării) este evocat de Victor Débuchy în romanul „Strania istorie a armelor secrete germane” lansat de editura Publisol.

Autorul originar din Pas-de-Calais, locul unde se aflau rampele bombelor zburătoare, a fost spectator direct al primelor lansări, martor al nașterii și al pieirii a ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai mare bază pentru rachetele naziste.

Victor Débuchy conturează în romanul său de acţiune și de spionaj, scurta existenţă a acestor arme revoluţionare, care, la început, n-au fost decât un amuzament nevinovat pentru niște oameni pricepuţi, dar de care au știut repede să profite militarii îndrăzneţi.

V-1 și V-2, armele răzbunării naziste, i-au lezat pe șefi militari și politici aliaţi, semănând discordia în rândul lor, fără să-i scutească de aceeași soartă pe adversarii acestora, care le-au folosit. Cu ochiul unui observator competent, autorul descrie în ce au constat aceste confruntări, în care visul, ambiţia, ura și megalomania s-au înfruntat cu nechibzuinţa, ezitarea, scepticismul și trufia.

„Din 13 iunie 1944 și până în 29 martie 1945, Londra, Anvers-ul și Liège au fost la cheremul bombelor zburătoare și al rachetelor germane. Zi și noapte, V-1și V-2, lăsând în urma lor o lungă dâră de foc, asemenea unor comete, au parcurs cerul semănând groaza și moartea în calea lor. Aceste arme de represalii, menite să reaprindă flacăra șovăitoare a unei victorii din ce în ce mai compromise, au rămas fără efect asupra cursului războiului. Veniseră prea târziu! Cu toate acestea, Hitler ar fi putut, dacă n-ar fi fost la mijloc veșnica sa inconsecvență, să facă operaționale cu câțiva ani mai repede aceste rachete secrete, pe care Aliații n-au știut nici să le conceapă, nici să le realizeze în cursul acestui conflict.”

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii publisol.ro, în librării și magazine on-line) și la chioșcurile de presă, la un preț de 64,90 lei.

Leave a Reply