Gică Popescu a anunțat o donație de 5000 de Euro în Orașul Faptelor Bune

Legenda fotbalului românesc, Gică Popescu, a făcut o donație de 5000 de Euro, atingând astfel statutul de Înger în Orașul Faptelor Bune.El a fost impresionat de povestea lui Vlad, un băiat de 11 ani care a rămas fără vedere în urma unei operații de otită. 
 

Orașul Faptelor Bune, cea mai frumoasă săptămână de radio din lume, campanie realizată an de an de Radio ZU, scoate la lumină oameni cu un simț civic, caracter, dragoste de semeni cum rar îți este să vezi în viața de zi cu zi.

Unul dintre românii care și-au onorat, chiar ieri, statutul de Înger în Orașul Faptelor Bune este legenda fotbalului românesc, Gică Popescu, care s-a implicat într-o poveste de viață absolut emoționantă, povestea lui Vlad.

Vlad este un băiat de 11 ani care a rămas fără vedere în urma unei operații de otită. Medicii i-au pus diagnosticul de atrofie de nerv optic. Vlad își va putea recăpăta vederea printr-un tratament cu celule stem la o clinică din Thailanda. Costul pentru această intervenție este de 30.000 de dolari.

Marea pasiune a lui Vlad este fotbalul. Chiar dacă și-a pierdut simțul vederii, Vlad joacă fotbal în continuare și este fanul echipei Dinamo. În lanțul de fapte bune pentru Vlad, s-a alăturat chiar Gică Popescu, unul dintre numele grele ale fotbalului românesc, care a anunțat o donație de 5000 de Euro, din partea lui și a colegilor din Generația de Aur, și i-a oferit lui Vlad un bilet în zona V.I.P la ultimul meci al generației de aur. Mai mult, Gică Popescu a scos la licitație un tricou rar cu semnăturile colegilor din generația de aur. Banii din licitație au umplut suma de 30.000 de dolari într-o singură oră.

„E frumos că e suporter, e frumos că iubește o echipă indiferent de cine este aceea. Este foarte important pentru fiecare echipă să aibă suporteri așa ca tine. Mă bucur că am ocazia să fiu alături de tine și să intru să te pot ajuta cu ceva din partea mea, dar și din partea colegilor mei din Generația de Aur. O să-ți pregătim un tricou cu semnăturile noastre, a tuturor colegilor mei, și din partea noastră îți dăm suma de 5000 de euro.”, a declarat Gică Popescu, în direct, la Radio ZU.

Orașul Faptelor Bune, ediția 2023, a început pe 16 decembrie în și din inima Târgului de Crăciun din Oradea, de unde până pe 22 decembrieemite în case de români din țară, dar și dincolo de ea, în suflete de oameni buni, transmițând energia facerii de bine, prin vocile celor 8 DJi care și anul acesta au luat decizia să plece de lângă ai lor pentru a fi ai tuturor.

Pe 16 decembrie, Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Adi Mihăilă „The Hitman”, Răzvan Popescu, Cuza, Raluca Benavides, Emma și Tea Teodorescu, au deschis în Târgul de Crăciun de la Oradea, porțile Orașului Faptelor Bune din centrul căruia, 7 zile, 24 de ore din 24, vor fi live, din Casa de Sticlă Radio ZU, în maratonul faptelor bune.  

Leave a Reply