Ed Sheeran va concerta pe Arena Națională din București pe 24 august 2024. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul www.cts.eventim.ro , iar prețurile sunt cuprinse între 299 RON și 599 RON, în care sunt incluse și taxele de rezervare.
Megastarul britanic vine, așadar, pentru a doua oară în Capitala României, după ce în iulie 2019 acesta a concertat tot pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de oameni, făcându-și o apariție memorabilă îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. Artistul a interpretat atunci cele mai cunoscute piese ale sale în fața unui stadion arhiplin și a fost impresionat de faptul că românii îi știu versurile pe de rost.
Viitoarele concerte ale lui Sheeran în Asia vor fi primele ce succed turneul anterior al acestuia susținut în anul 2019, iar spectacolele europene vin în urma celor susținute deja anul trecut pe continent. Sunt de asemenea planificate o serie de spectacole unice în Bahrain, Dubai, Cipru, Malta și Tenerife, urmând să fie oferite mai multe detalii în curând. Această veste vine imediat după turneul său din SUA, unde Ed Sheeran a stabilit mai multe recorduri în ceea privește numărul de fani prezenți, inclusiv la stadionul SoFi din Los Angeles și la stadionul MetLife din New Jersey; ultimul eveniment a marcat cea mai mare prezență din istoria SUA la un concert, într-o singură zi.
În acest an, Ed Sheeran a lansat două albume, “-ʼ” (Subtract) și Autumn Variations, la care a lucrat cu Aaron Dessner, membru al trupei The National, ambele ajungând pe locul 1 în întreaga lume. Lansate în mai, respectiv septembrie, albumele au câștigat imediat aprecierea criticilor.
Organizatorii anunță că, la valoarea biletelor se adaugă o taxă de comandă/serviciu de 2,5% la finalizarea comenzii. Fanii artistului sunt anunțați că pot cumpăra maximum șase bilete la fiecare comandă, iar tichetele le vor fi livrate în format electronic, înainte de spectacol.
One comment