În urmă cu ceva mai mulți ani, când în România încă nu se făcuse simțită criza, rătăceam fără scop, dar cu plăcere, pe străzile din centrul Sibiului.
Îndrăgostită de clădirile frumos conservate și puse în valoare, priveam cu atenție la detaliile arhitecturale. În felul acesta, un afiș despre vânzarea unui mobilier de culoare albă, mi-a atras atenția. Având în minte imaginea pieselor de gen Louis XV, am decis să-mi încerc norocul. Întrucât anunțul promitea că se pot primi detalii în clădire, am intrat pe poarta care permitea accesul în curtea interioară.
După două sau trei încercări nereușite, bătând la ușile rămase închise, am pășit într-o bucătărie modestă, unde doi bătrâni, probabil soț și soție, erau angrenați într-o activitate ce părea să domine timpul.
Pe un aluat ca de pâine, așezat în foaie subțire, pe o tavă, așterneau cu migală câteva feliuțe subțiri de praz, alături de ceva ierburi aromate. Nu cunosc motivul pentru care pregăteau acel fel de mâncare auster – determinați de diete severe, lipsuri financiare sau poate din considerente impuse de canoane religioase, dar imaginea mi-a rămas în minte.
De multe ori mă surprind că asociez frumosul oraș Sibiu și tihna vieții din înfloritoarea urbe transilvană, cu determinarea celor doi bătrâni care pregăteau împreună modesta lor masă. În câteva secunde mi-au transmis atâta concentrare, duioșie, resemnare, demnitate, cât ar putea încăpea în sute de cuvinte.
Și de atunci tot raportez imaginea la întreaga liotă de minciuni sfruntate cu care ne răsfață politicienii noștri, îndesându-ne pe gât cifre pervertite despre creștere economică și nivel de trai umflat.
Credit foto: Răzvan Pop