În fiecare primăvară, în numele frumuseții se reunesc peste 8.000 de pasionați și specialiști din industrie, la cea mai importantă expoziție de estetică aplicată.
De zece ani, Cosmobeauty este un eveniment de referință în domeniu, adunând în portofoliu mai mult de 1.500 de branduri, zeci de master classes, sute de seminarii și workshop-uri. Ediția aniversară va fi una specială, desfășurându-se pe parcursul a 4 zile, în perioada 8-11 martie, în București, la Crystal Palace Ballrooms.
Expoziția se desfășoară concomitent, în 5 săli cu tematica: cosmetica-makeup-remodelare corporală, hairstyling-frizerie-barbering, unghii iar demonstrațiile și prezentările de tendințe și produse au loc în fiecare zi, de la 10.00-18.00.
Pe lista trainerilor și speakerilor se află nume importante precum: Mirela Vescan, George Soare, Maria Păuna, Iuliana Sandu, Marie Luise Wilz-Melgaard, Patrick Maldinger, Radu Pitulea, Ciprian Ungureanu, s.a.
Fondatorul Cosmobeauty, Isabela Vasile, deținătoarea Rouge Media, declară: “Anul acesta am pregătit numeroase surprize pentru vizitatori și o tombolă de neratat cu premii in valoare de 1.300 de euro. Cred că toate femeile care iubesc produsele de înfrumusețare își vor găsi cadourile potrivite la expoziția noastră, având în vedere că prima zi de expoziție este chiar pe 8 martie.”
Cosmobeauty găzduiește și evenimente speciale precum Zilele Frumuseții – un maraton de seminarii și workshopuri gratuite, dar și cea mai mare competiție de unghii din România, cu renume internațional, Nailpro.
Cele 4 zile de frumusețe se vor încheia cu GALA COSMOBEAUTY, unde cei mai buni dintre cei buni vor fi premiați pentru cariera și aportul deosebit adus industriei de înfrumusețare. În premieră, publicul are șansa să voteze Personalitatea Anului, unde printre nominalizați se află: Alexandru Abagiu, Cristina Grama, George Soare, Sinziana Iaru, Sorin Stratulat, Tatiana Litvinov și alte personalitați marcante din domeniu.
Detalii pe site