Festinul începe cu Eva. Eva în costum din metal.

Dacă nu ești cunoscător, atunci când rostești Eva, poate că prima asociere ce-ți vine în minte nu se referă la conserve. Din pește. Dar dacă Eva îți evocă începutul, atunci asocierea este potrivită, întrucât conservele din pește Eva pot fi începutul unui festin. 
Dacă îți place peștele și vrei să îl consumi în siguranță, având garanția că provine din surse sigure și că este preparat în condiții corespunzătoare de igienă, cu respectarea standardelor, cel mai comod și accesibil este să îl alegi pe cel conservat. Mai ales vara, când acest aliment perisabil ar putea genera serioase probleme de sănătate, dacă acolo de unde îl cumperi, sperând că este proaspăt, anumite condiții de siguranță limentară au fost neglijate, sau lanțul frigorific a fost întrerupt. 

Și în plus, deși prăjit este probabil modul în care ne-am obișnuit să-l consumăm, nu este și cel mai potrivit pentru sănătate.  

Conservele Eva de sardine, macrou, șprot sau fileuri de hering în sos tomat pot fi consumate ca atare – în pauza de masă – sau pot reprezenta un fel principal de mâncare, acasă. Este nevoie doar de puțină imaginație, pentru că este gustos ceea ce îți place și ți se potrivește într-un anumit moment.

De exemplu, sardinele în sos tomat pot fi consumate cu paste sau cu mămăligă. Cât despre fileurile de macrou sau hering în sos tomat, acestea se pretează și alături de garnituri ușoare de cartofi natur, orez, năut sau linte, dar și pe felii de pâine integrală, sub formă de sandvici, sau pe chifle – ca tartine.

 


Sortimentele în sos tomat pot fi foarte lesne ingredientele principale ale unei mese sănătoase, delicioase și ușoare. Pe lângă acizii Omega-3 din pește, o astfel de conservă mai furnizează organismului și licopen, grație roșiilor din care este preparat sosul.

Sosul tomat care învăluie și scaldă diferitele sortimente de pește din conservele Eva este un sos bogat, obținut din roșii suculente, atent selecționate, preparat folosindu-se cele mai noi și moderne tehnologii. Dincolo de avantajele consumului de pește din punct de vedere nutritiv, bucură-te de mese de vară ușoare, dar gustoase și – nu în ultimul rând – prietenoase cu silueta.

Leave a Reply