Cu Vegeta #staiacasă și-ți iese supa gustoasă

Sunt vremuri în care moderația este la mare preț – moderația în exprimare, în atitudine, în consum mai ales. Iar atunci când sunt impuse reguli, indiferent că ești conștient sau nu că sunt spre binele general, este obligatoriu să le respecți și să te adaptezi. Așa că dacă #staiacasă și nu ieși zilnic la cumpărături, că nu se recomandă, poți constata că Vegeta îți este de mare ajutor! 

Pe lângă celelalte activități pe care le desfășurăm în liniștea și siguranța căminului, gătitul ocupă destul de mult timp, zilele acestea. Fie că o faci din necesitate, sau adaugi și puțină plăcere acestei îndeletniciri, cu siguranță nu ai la îndemână toate ingredientele, de fiecare dată. 

Iar Vegeta oferă ingrediente atent selecționate, ambalate în cele mai înalte condiții de siguranță, păstrând gustul și aroma desăvârșită a legumelor, ierburilor și condimentelor. Poate că până acum nu ai fost cea mai pricepută gospodină în ale gătitului, din lipsă de timp. Acum ai, iată, timp să înveți și să experimentezi, să îi uimești și cucerești pe cei dragi ai tăi cu preparate savuroase. Poți începe cu cele mai simple, cum este o supă de vită cu găluște pufoase.

Vegeta ne oferă și rețeta, promițând că nu vom da greș. 

Ingrediente: 600 gr carne de vită, două cepe, trei morcovi, o rădăcină de păstârnac, o țelină mică (circa 100 gr) sau o felie dintr-o țelină mare, pătrunjel verde, 3-4 cuburi Vegeta Cub Vită; pentru găluște – două ouă mari, zece linguri rase de griș din grâu, două lingurițe de ulei.
Mod de preparare
Spală carnea de vită și taie în bucățale mici (va fierbe mai repede), apoi pune la fiert. După ce dă în clocot și se ridică spuma, aruncă apa, spală în apă rece bucățelele de carne și pune din nou la fiert. Când carnea este pe jumătate fiartă adaugă cepele curățate, întregi, țelina și păstârnacul (tot întregi) și morcovul tăiat rondele cu grosimea de cam un centimetru.
Cât timp fierb și zarzavaturile, pregătește compoziția pentru găluște: bate foarte bine ouăle cu un praf de sare, apoi toarnă treptat grișul și amestecă, iar la final uleiul. Va trebui să obții o compoziție în care lingura să intre ușor, dar fără a fi prea subțire. Las-o să se „odihnească” un sfert de oră înainte de a pune găluștele la fiert, pentru ca grișul să se umfle.
Când zarzavaturile sunt fierte, scoți cepele, țelina și păstârnacul, dar lași feliile de morcov. Adaugi cuburile de Vegeta. Începi și pui găluștele cu o lingură, în timp ce supa clocotește și lași să fiarbă la foc mic până se umflă și plutesc la suprafață. Stingi focul, adaugi pătrunjelul tocat și o ceașcă de apă rece, apoi pui capac. Găluștele se vor mai umfla și vor deveni pufoase.
Poți face și supă de pui după această rețetă, cu diferența că vei folosi, desigur, carne de pui și Vegeta Cub Găină, pentru extragust.

Iar dacă ții post, există și pentru tine o sugestie de supă, doar că fără găluști, ci cu fidea. Folosești aceleași zarzavaturi, dar păstrezi în supă, pe lângă morcovi, și țelina și păstârnacul, tăiate cuburi și rondele. Îmbogățești gustul cu 3-4 cuburi de Vegeta Cub Legume și dai supei culoare adăugând un vârf de cuțit de turmeric.

Leave a Reply