Ana Maria Ivan, Ela Căciun și Tily Niculae despre statul acasă

Vă întrebați care sunt efectele colaterale ale statului acasă? La aproape un an de când suntem afectați de pandemie și am petrecut mai mult timp acasă, pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jurul nostru de efectele imediate și rapide ale virusului, întrebarea aceasta naște controverse. A adus multe beneficii relațiilor familiale că am petrecut mai mult timp cu ceilalți membrii și mai ales cu copiii… sau nu? Tehnic am petrecut mai mult timp în sânul familiei, însă în realitate fiecare dintre noi a fost prins în alte activități profesionale, care de cele mai multe ori a însemnat să fim în același loc și mai puțin împreună.

În multe cazuri  părinții au fost captivi în nenumăratele ședințe și conferințe online, copiii au fost ocupați cu școala, desfășuată tot online. Statiticile arată niște cifre îngrijorătoare cu privire la consumul întregii familii de ecrane și dispozitive digitale. În mod cert chiar și după ce se termină această pandemie și viața va reveni aproape la normalitate, consumul de informație pe suport digital va rămâne crescut.

Întrebarea care se pune nu este dacă și cum vom reduce expunerea, ci cum facem astfel încât să ne putem adapta stilul de viață la tehnologie și mai ales cum ne protejăm sănătatea pe termen lung, a noastră și a copiilor noștri.

Ana Maria Ivan, Ela Căciun și Tily Niculae vor expune atât experiența personală, dar mai ale cea a experților în domeniu într-un matinal, cum altfel decât digital, sâmbătă, 30 ianuarie,ora 10:00.

Înscrierea pentru N Vision este gratuită și poate fi realizată la acest link.

Alături de ele, Iulia Ionescu își va exprima punctul de vede în ceea ce privește consumul de digital, iar Chef Foa ne va încânta cu rețete care pot fi gătite cu ușurință pentru toată familia, dintr-un foc. Ceva complex merită și o opinie medicală avizată.

Leave a Reply