„Chiar dacă la început aveam, cum am zis răzvrătirea, așa, pe cei din jur, că mi se părea că totu-i din vina lor, de fapt nu era nimic și nu s-a distanțat nimeni de mine. Dacă s-a distanțat din răutate sau rea voință, așa a vrut Dumnezeu în viața noastră. Dar eu încerc să nu țin supărare, fiindcă în primul rând mie-mi fac rău dacă țin supărare și nu iert un lucru, cum e și pilda Datornicului nemilostiv. Dumnezeu ne iartă nouă atâtea și noi nu putem ierta un fleac. Eu mă bucur că Dumnezeu a reușit să mă ajute să înțeleg mai multe, să zic așa sfaturi, pilde care îmi fac bine mie în primul rând și mă ajută să nu fac rău celor din jur, pe cât se poate”, spune fostul sportiv.
„Pe lângă jerfa Sa minunată și crucea pe care a purtat-o și pe care ne învață și pe noi cum să o purtăm pe parcursul vieții noastre, ne-a lăsat și toate pildele și toate învățămintele care pentru noi toate sunt practic rețete de însănătoșire și de avansare, să zic așa duhovnicească. Și atunci este probabil cel mai important eveniment din istoria omenirii, după mine, fiindcă altfel viața omului ar fi fost chiar puțin fără sens”, spune Neșu.
Adrian Artene l-a vizitat pe fostul sportiv în casa lui de la Oradea, care nu-i este domiciliu, ci existență, și se numește Complexul de Recuperare Sfântul Nectarie, un centru în care copiii cu dizabilități, dar și aparținătorii lor vor putea să beneficieze de servicii medicale de top.
Cei care doresc să doneze 2 euro pentru Fundația ”MIHAI NEȘU”, poate trimite un SMS cu cuvântul ”CRED” la numărul de telefon 8844.