Târg-festivalul Vinuri și Bucate Dobrogene are loc în acest weekend la Restaurantul La Liman de pe Faleza Tulcea. La eveniment pot fi degustate sute de produse locale, iar cei interesați pot participa la dezbaterile din cadrul Congresului Regional de Gastronomie și Vin. Sâmbătă și duminică intrarea este liberă.
Vineri seara va avea loc o cină de gală, pregătită de Chef Ileana Braniște, asezonată cu vinuri dobrogene de la patru crame locale. Meniul special creat pentru acest eveniment conține: șuberek, lapți și icre cu pudră de alge, supă groasă & aromată de raci,tochitură de porc cu midii, sărmăluțe de berbecuț cu tomate coapte și vânătă confiată și “dobrogeană” cu brânzeturi maturate și fructe confiate, alături de vinuri din regiune – de la Crama Histria, Crama Rasova, Domeniul Bogdan și Via Viticola Sarica Niculițel. Pentru acest festin, rezervările sunt disponibile la restaurantul La Liman.
Seara va fi animată de cei doi organizatori ai evenimentului, amfitrionii Cosmin Dragomir și Cezar Ioan, inițiatori ai demersurilor care au condus la instaurarea prin lege a unei Zile naționale pentru gastronomia și vinurile din România și organizatori ai Congresului regional de gastronomie dobrogeană.
Seria de evenimente gratuite debutează sâmbătă, de la ora 12:00, pe terasa închisă a restaurantului, unde tulcenii sunt așteptați cu sute de produse dobrogene. Printre expozanți se numără Moș Iosif, Brânza TU!, Doza de Fresh (sucuri naturale), Moara Veche (băcănie), Țăranii Dobrogeni (băcănie).
Muzeul sarmalelor și colecții gastronomice dedicate peștelui și lactatelor
În același spațiu expozițional vor putea fi admirate parte din colecțiile GastroArt: zeci de ambalaje de lactate și cutii de brânză, etichete de conserve de pește sau cutii de caviar și alte exponate, unele cu o vechime de peste 100 de ani. Tot acolo publicul poate vedea parte din exponatele viitorului Muzeu al Sarmalelor: borcane, conserve, ambalaje de sarmale, cărți, obiecte promoționale, reclame și timbre cu și despre sarmale din zeci de țări de pe patru continente, plus alte surprize.
La mezanin vor avea loc conferințe și dezbateri despre gastronomia locală.
Programul complet al evenimentelor
(intrarea este liberă, în limita locurilor)
Sâmbătă 19.10.2024
12:30 deschiderea oficială participă:
Ștefan Ilie, primarul orașului Tulcea
Adrian Gemănaru, antreprenor La Liman
Cezar Ioan, publisher vinul.ro
Cosmin Dragomir, gastronom
13:30 – 14:30 conferință Turism sustenabil și în extrasezon
Ștefan Ilie, primarul orașului Tulcea
Alexandru Filip, președinte OMD Tulcea
Teodor Frolu, Muzeul Ivan Patzaichin
Moderator: Carmina Nițescu, winesday.ro
14:30 – 15:30 Vinurile Danubiano – Pontice
Valentin Ceafalău, campion mondial la degustări în orb
Alex Dona, desprevin.ro
Oana Stan, director marketing Domeniul Bogdan
Adrian Dolghin, oenolog Via Viticola
Moderator: Diana Popescu, jurnalist
15:30 – 16:30 Gastronomia locală, de la tradiție la viitor
Adriana Sohodoleanu, dr. în sociologia practicilor culinare
Ileana Braniște, chef
Matei Florin, Moara Veche
Robert Voicu, chef
Moderator Carmen Filote, jurnalist
Duminică 20:10.2024
9:45 – Tur pietonal Tulcea Istorică pentru doritori. Plecare la ora 10:00 din fața restaurantului La Liman
În interior, începând cu ora 10:00
Workshop Unilever – Bucătăria Viitorului, chef Robert Voicu
Workshop TeamFresh Horeca, Lucian Dragomir producător bio
Workshop Inițiere în degustarea de brânzeturi: Marian Timofti, președintele FNDA, Nicolae Herțea, brânza TU!
Seminar: Distilatele românești, Ștefan Gogotă, La Horincie
Seminar: Producătorii locali și legumele bio, Lucian Dragomir TeamfreshHoReCa
Workshop: Pită Străbună plămădită cu copii, Matei Florin, Moara Veche