Era o dimineaţă toridă de iulie, când… Bzzzt! Nu tocmai! Era o dimineaţă ploioasă şi rece cum au fost destule în vara aceasta, iar eu căutam înfrigurată, la propriu şi nu numai, un loc de parcare în zona Herăstrău, în apropierea uneia dintre locaţiile Dentest.
Mă mişcam încet, nu atât afectată de vreme, cât încercând să amân momentul intrării în cabinet. Vizitele la stomatolog nu sunt pe placul nimănui, dar eu le suport bine, în general. Numai că azi fixasem, împreună cu Alina Crantea, medicul stomatolog care mă preluase de câtva timp în grijă, o altfel de şedinţa.

Era mare întâlnire, cu Botoxul. Primisem în dar de ziua mea (cam prin primăvară) un voucher pentru o astfel de şedinţa, dar din diverse motive, abia acum urma să fac pasul.
Am intrat în clinica deja familiară, am păşit spre cabinet şi m-am întrebat dacă într-adevăr, are sens. Decizia era luată, aşa că m-am tolănit, la propriu, pe scaun (fiind foarte comod) şi m-am lăsat pe mâinile Alinei. Îmi inspira încredere, aşa că nu am transpirat şi nu m-am crispat, mai mult decât o făceam când îmi administra injecţii şi plombe.

Alina a inspectat zona şi a decis că un gel de anesteziere este suficient, cunoscând opţiunea mea pentru evitarea anesteziilor, în general. A notat câteva puncte pe fruntea mea (unde îngrijorările au desenat o acoladă adâncă) cu ajutorul unui marker şi a început preparativele, împreună cu asistenta. Perfecţionistă cum o ştiam, nu s-a lăsat până când nu a obţinut o catitate de ser perfect lipsită de bulă de aer, pentru siguranţa concentraţiei, cum mi-a explicat. Apoi a introdus-o în micul flacon şi a început diluţia. În acest timp, pe monitorul aflat deasupra scaunului rula o ştire despre excentricul primar al Constanţei, aşa că l-am bârfit puţin împreună, timp în care asistenta contiunua să frece flaconul, cu mişcări circulare, pe masa din stânga scaunului. La un moment dat, au decis că este suficient şi Alina a introdus serul în deja celebra seringă minusculă. S-a apropiat de fruntea mea şi a început injectarea în locurile marcate.

Sărutul Botoxului nu a fost chiar plăcut, dar nici insuportabil. A durat puţin, a fost un disconfort minor spre mediu şi apoi am primit o lista cu insctrucţiuni şi sfaturi post intervenţie.

Am plecat uşor buimăcită, mai mult de emoţie şi mi-am văzut liniştită de program. Am evitat să mă arăt în public, pentru că este de preferat să nu te fardezi, dar în rest, zău dacă m-a deranjat ceva. După două săptămâni, perioadă la care rezultatul se stabilizează, am observat că «acolada» dintre sprâncene a dispărut, fruntea este mai destinsă, iar sprâncenele urmează o linie puţin mai ascendentă.

A, da. Dacă nu v-aş fi făcut această mărturisire, nici nu v-aţi fi dat seama, pentru că micuţa paralizie este insesizabilă. Peste 5-6 luni voi repeta, cu siguranţă.

Credit foto: truthinaging.com