Sâmbătă seară, eveniment monden, Sala Palatului: concert Lara Fabian. Lume multă, parcări aglomerate, frenezie, așteptări.
Și prima surpriză: spectacolul programat la orele 19, începe la orele 20. Un anunț sec pe ușă și încă o oră de așteptare, noroc cu abundența de cafenele din zonă. Rezultă o oră petrecută în mod plăcut cu o prietenă, deci un câștig, până la urmă.
Revenim la sală, intrăm și suntem șocate de numărul mare de spectatori, practic o sală supraaglomerată, unde cu greu reușeai să te strecori, ca să-ți ocupi locul.
Începe concertul, fanii pregătiți să ridice cartoane în momentul interpretării piesei “Je t’aime”, atmosferă de mare sărbătoare.
Piese frumoase, interpretare magnifică și totuși nimic din măreția unui concert Cesaria Evora, spre exemplu. E o opinie, (în contradicție cu hipnoza generală, care a generat comentarii de genul” fabulos, nemaintalnit, eveniment unic, extraordinar”) și mi-o asum.
Da, doamna are voce și feeling, dar parcă au fost dozate și împănate cu prea multe pauze, cu recitări și explicații care te scoteau brutal, înafara stării de grație, pe care reușeau s-o creeze unele dintre piesele Larei.
Experimentul de percuție, reușit dacă nu ar fi fost prelungit peste măsură, m-a descumpănit teribil și numai mult așteptata piesă Je t’aime, mi-a recompensat cele 90 de minute de puțină muzică și multă filozofie. Mult prea comercial, cred eu.
Dar un success, se pare.