De ce Funeralii fericite?

Pentru că este un film românesc, o comedie sumbră, regizată de către Horațiu Mălăele, realizată cu mult har, în doar 19 zile, așa cum chiar el a declarat.

Un film care surprinde toatele tarele societății – corupția, evaziunea, prostituția, avariția,munca la negru, lipsa de orizont, resemnarea – cu tușe groase, uneori grotești.
Personajele pricipale: Lionel – un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, Kiril – un bulgar contrabandist de mică anvergură şi Igor – un rus fără permis de şedere în România, care lucrează la negru ca instalator. Cei trei tovarăşi de băutură părăsesc rapid cârciuma lui Samir, „La imigrantul fericit”, împreună cu clienţii speriaţi de razia duminicală a agentului Porumbel.

Ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani, unde cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Aceasta le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.

Alături de Mălăele, care joacă rolul pricipal, îi putem admira pe Igor Caras-Romanov, artist foarte cunoscut în ţara sa, Republica Moldova şi pe Mihai Gruia Sandu, care interpretează bulgarul. Pentru rolul principal feminin a fost aleasă Crina Semciuc.

Scenariul, scris special pentru un film realizat de Horaţiu Mălăele, a fost transformat de către Adrian Lustig într-un roman, publicat în 2010 la editura Humanitas.

De mâine, 7 iunie 2013, Funeralii fericite va rula în cinematografele din țară, după ce va avea premiera oficială la ora 19:30, la CinemaPRO din Bucureşti.

Leave a Reply