Luxul, accesibil

Vedete, trendsetters, jurnalişti, bloggeri şi oameni de opinie şi-au dat întâlnire joi dimineaţă la brunch-ul organizat de The Grand Avenue, în restaurantul Champions din JW Marriott. Vremea capricioasă nu a reușit să atenueze efervescența care a stăpânit pentru câteva ore selecta locație. Doamnele (și cei câțiva domni) prezente s-au bucurat din plin de deliciile pregătite de gazde, dar și de ambianța rafinată.
grand avenuePretextul, adica lansarea ediţiei de primăvară-vară a revistei The Grand Magazine, a dat ocazia celor două amfitrioane, Oana Mocanu – Sales & Marketing Manager The Grand şi Tatiana Ernuţeanu – Redactor-Şef The Grand Magazine să pună în valoare revista, drept promotor al brandurilor de lux pe care Grand Avenue le găzduieşte, dar şi chintesenţa acestui număr, pe care Tatiana a identificat-o ca fiind “emoţie, ceea ce eu cred că este singurul ingredient ce poate face ca un moment, o experienţă, un produs să rămână în memorie”.
S-au “integrat” în atmosfera stilată a a evenimentului Anca Serea, Nuami Dinescu, Sonia Argint Ionescu, Livia Dilă, Maria Radu, Adina Halas Hungeanu, Tily Niculae, Simona Elena Ţăranu, Ioana Silistaru, Ovidiu Mureşanu, Carmen Negoiţă, Monica Colceriu, Livia Graur, regizorul Blair Deutsch şi Dr. Ovidiu Peneş.

Evenimentul a reușit pe deplin ceea ce revista în sine îşi propune şi anume să dărâme barierele imaginare dintre client şi brandurile de lux, aflate “pe” Grand Avenue.

Leave a Reply