Gheorghe Florescu este discipolul celui mai iubit și respectat cafegiu armean al Bucureștiului de altădată, Avedis Carabelaian. Devenit el însuşi în anii 70, cafegiu şi totodată şef al magazinului de cafea şi delicatese din str. Hristo Botev nr. 10, d.nul Florescu continuă şi azi tradiția preparării cafelei, cu respect si măiestrie. Denumirea „Delicatese Florescu” reuneşte acum trei magazine, unde alături de cafea se pot „procura” multe alte delicii culinare. Mândru de toate realizările sale, de mult trecute sau recente, el a acceptat să ne spună povestea vieții sale, agrementată cu cea a băuturii care încântă simţurile, cafeaua.
„În viață nu sunt porți mari sau porți mici, sunt porțile hazardurilor”
Cum începe povestea lui Gheorghe Florescu?
M-am născut într-un cartier de comercianti, la 8 mai 1944, în timpul unui bombardament anglo-american, pe lespedea bisericii Biserica Sf. Treime din cartierul Dudeşti, între icoanele Sf. Gheorghe şi Sf. Ilie. De aici îmi vine şi numele. Cartierul era populat de negustori greci, armeni, evrei şi evident, olteni, zarzavagii recunoscuţi. Mama se refugiase acolo de teama bombardamentelor, așa am ajuns acolo. Charles Aznavour spunea „în viață nu sunt porți mari sau porți mici, sunt porțile hazardurilor.”
„Visul meu a fost și a rămas să am și eu prăvălia mea”
Cum aţi devenit cafegiu, într-o vreme în care această meserie era rezervată armenilor?
În vreme de război anumite meserii rămân descoperite. Așa s-a întâmplat cu cea de cafegiu. În perioada interbelică erau în București peste 100 de cafegii. Cafegiul este cel care importă cafeaua, o prepară, prăjește, macină și o vinde în prăvălia lui. Armenii erau singurii care practicau acesta meserie. . La vârsta de 8 ani, după arestarea tatălui meu, fost detectiv la Siguranţa Statului, am luat contact cu primul negustor evreu, Abraham Moscovici. Acesta, cunoscându-mi părinții, a aceptat sa devin băiat de prăvălie. Dar în curtea în care locuiam, exista o afacere a unor armeni, care aveau o mașină de prăjit cafea. Ușa era mereu deschisă, iar această priveliște mă fascina. Mai gustam câte o boabă și astfel am prins gustul cafelei, nu ca băutură, ci mai ales ca aromă, ca mâncare. Armeanul spunea: „Gicuţă, ia cu zahăr!” și îmi permitea să pun zahăr pe boabele de cafea prăjită. El m-a îndrăgit foarte mult, se numea Baruir Nersesian. A murit la vârsta de 102 ani, în cafeneaua sa, din New York. Visul meu a fost și a rămas să am și eu prăvălia mea. Mi-am împlinit visul.
În timpul liceului, am cunoscut doi mari armeni DaiDai, pe numele sau real, Horen Hazarian și pe vărul acestuia, pe Avedis Carabelaian, cel care avea să-mi devină mentor. Acesta furniza cafea pentru elita Bucureştiului de atunci, chiar şi pentru Casa Regală și avea multe sorturi de cafea, dintre cele mai bune ale vremii. Aşa am învăţat meşteşugul pregătirii cafelei. Hazardul, v-am spus! În momentul când eu am preluat magazinul pe 1 martie 1971, Bucureştiul era încă plin de cafegii armeni care aveau magazine de cafea. La stat desigur, nu se mai putea altfel!
Ce calităţi trebuie sa aibă un cafegiu?
Ca orice comerciant să nu fie lacom, să fie muncitor şi să nu se lase pe mâna, cum zicem noi, românii, a “oamenilor de încredere”. Personalul trebuie supravegheat clipă de clipă. Tu trebuie să ţii prăvalia în mână, nu altul, “omul tău de încredere”. Și trebuie să știe meserie!
“Cafeaua fidelizează cuplul”
Ne-ați spus cum ați gustat cafeaua, cum ați devenit cafegiu. Dar prima cafea, când ați băut-o?
Prima mea cafea am băut-o pe la 10 ani, o înghițitură pusă într- o ceșcuță, dar cafeaua zilnică a apărut în viața mea după vârstă de 20 de ani, după ce m-am căsătorit. Dacă știi cât să bei, cafeaua nu face rău, dimpotrivă! Și încă ceva: Minunat şi recomandat este ca bărbatul să facă iubitei sau soţiei cafeaua de dimineaţă! Să ştiţi de la mine: cafeaua fidelizează cuplul.
Ne puteți face câteva recomandări: ce sortiment de cafea este potrivit fiecărui moment al zilei, ce anume combinații sunt destinate fiecărui gust?Pentru dimineața, recomand o cafea mai blîndă, ca să începem ziua într-un mod cît mai plăcut: Aramix Matinal, pentru cei care doresc o cafea cu puțină cofeină, dar foarte gustoasă, la un preț foarte accesibil. Cei care preferă o cafea bio, pot încerca Irma Torres Matinal, bazată pe cea mai bună cafea organică mexicană – o cafea aromată, cu un grad scăzut de cofeină și foarte prietenoasă cu stomacul datorită acidității foarte reduse. Cine vrea să-și înceapă ziua cu cafeaua pe care o beau Roxelana (Hurrem) și Suleyman Magnificul, foarte parfumată, cu gust amintind de ciocolată, ușor exotic si tărie medie, poate încerca o Roxelana Matinal, ideală pentru prepararea la ibric. Alte cafele cu tarie medie, însă foarte aromate, pentru cei mai pretențioși, sunt melanjurile pe bază de cafea Galapagos, al cărei gust inconfundabil îți rămâne gură mult timp după ce o bei.
Cei care optează pentru o cafea mai tare pot alege între Kenya AA Plus (o cafea excelenta, tare și aromată, cu gust fructat), Indonezia Toraja, Columbia Cup of Excellence.
Exista apoi cele cîteva cafele rare și, desigur, mai scumpe, cu care se poate răsfăța oricine, măcar din cînd în cînd, pentru că oricine poate cumpăra 50 sau 30 de grame de cafea.
Ați avut un destin remarcabil, au fost multe încercări, pe care le-ați depășit. O parte le-ați descris în cartea dumneavoastră, ”Confesiunile unui cafegiu”. Ce proiecte mai aveți?
Sper ca anul acesta să reușesc să îmi termin a doua carte, “Jurămîntul unui cafegiu” și ca, peste un timp, să reușesc să-mi împlinesc visul de a deschide o cafenea în centrul Bucureștiului.
Notă: Pentru volumul Confesiunile unui cafegiu”, Muzeul Naţional al Literaturii Române i-a acordat lui Gheorghe Florescu, Premiul pentru Memorialistică Șerban Cioculescu.
Acest interviu a fost publicat și în revista Taifasuri