Colecția Zestrea la Ateneul Român

Ateneul Român va găzdui pe 22 decembrie expoziția de costum și fotografie “Zestrea by Liliana Țuroiu”. Colecția semnată de Liliana Ţuroiu, susținătoare a valorilor autentice româneşti etnografice, istorice și culturale, revine la București, într-un spațiu  emblematic pentru România.

„Zestrea by Liliana Ţuroiu” este un proiect cultural de promovare a identităţii naţionale, cu un puternic caracter educaţional, intercultural şi care se adresează tuturor celor preocupaţi de tradiţie, cultură şi modă. În 2016, colecţia “Zestrea” şi albumul de artă şi costum cu același nume au fost expuse în 8 capitale europene.
Vernisajul de la București va avea loc pe 22 decembrie în Foaierul Ateneului Român și va fi deschis de Andrei Dimitriu, în calitatea sa de Director General al Filarmonicii “George Enescu” – gazdă a evenimentului – și de Radu Boroianu, Președinte al Institutului Cultural Român. Profesorul Cristian-Robert Velescu, cel ce semnează prefaţa albumului de artă și costum “Zestrea”, Președinte al Senatului Universităţii Naţionale de Arte din București, va susţine la vernisaj o alocuţiune.
În aceeași seară, Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii “George Enescu”, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, vor susţine pe Scena Ateneului Român Concertul excepțional de Crăciun. Cele 56 de artiste ce vor urca pe scenă cu această ocazie vor purta în premieră absolută, ţinute semnate de designerul Liliana Ţuroiu.

Liliana Țuroiu“Sunt deosebit de onorată că expoziția „Zestrea” ajunge la Ateneul Român chiar în seara mult așteptatului concert anual de colinde al Filarmonicii “George Enescu”. După cele 22 de vernisaje din 8 ţări europene, expoziţia de la București este o încununare firească a palmaresului expozițional internațional al acestui proiect. Cea mai recentă colecţie a mea, intitulată “Zestrea”, se îndreaptă cu reverenţă către trecut, dar și cu multă forţă către viitor, în dorinţa mea declarată de a redescoperi și potenţa valori autentice românești. Am vrut să descriu în acest proiect “femeia de acum”, cu stilul de viaţă, silueta, dar și cu aspiraţiile, dorinţele, visurile sale. Am dorit să aduc, în egală măsură, un omagiu „femeii creatoare de zestre”, acelei femei “de atunci”, pe care o consider o fiinţă extraordinară ce a reușit să transpună o întreagă istorie românească într-un veșmânt”, declară creatoarea Liliana Țuroiu.

Zestrea la Bran

În colecţia „Zestrea”, piesele vestimentare tradiționale românești sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne, utilizate în creaţii vestimentare contemporane, îmbinând măiestria materialelor preţioase, precum dantelă, catifea şi mătase metalizată cu cea a broderiilor elaborate, de inspiraţie românească.
Evenimentul cultural „Zestrea”, dincolo de o lăudabilă performanță creativă, este un manifest al feminității, o invitație pentru femeia modernă care încearcă să se redefinească, ieșind din tipologiile actuale, uneori simplificate și limitative. În lipsa unui model arhetipal al feminității contemporane, întoarcerea la stilul și reperele artistice ale Reginei Maria și reinterpretarea acestora în cheie modernă este unul din cele mai valoroase înțelesuri ale colecției.
Invitații evenimentului de la Ateneul Român – oficialități, personalități din lumea culturii și artelor, parteneri, iubitori ai modei, muzicii si tradiţiilor românești – vor admira în seara expoziției ținutele colecţiei “Zestrea”, fotografiile albumului de artă realizat la Castelul Bran și impresionantele bijuterii “Dacika”, create de Casa de Bijuterii Micri, pornind de la străvechi simboluri geto-dace.

Leave a Reply