La împlinirea a 20 de ani de carieră artistică, Liliana Țuroiu, Lector Universitar Dr., a primit din partea Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România, în cadrul Galei Premiilor Cinematografiei, Premiul de Excelență pentru proiectul cultural “Zestrea”. Distincția a fost înmânată în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Maria a României.
“Acest premiu de excelență este o reală onoare pentru orice artist. Am creat colecția de veșmânt contemporan «Zestrea» cu reverență față de trecut și tradiție, dar, în același timp, cu gândul la femeia modernă, care se redefinește, ieșind din tipologiile actuale. Întoarcerea la stilul și reperele artistice ale Reginei Maria și reinterpretarea lor în cheie modernă reprezintă unul dintre cele mai valoroase înțelesuri pe care le-am gândit pentru colecție (…) Prin fiecare din numeroasele expoziții «Zestrea« am promovat, peste tot în lume, valorile autentice românești și frumusețea sufletului românesc, tradus în croiuri, texturi, broderii și simboluri”, a mărturisit Liliana Țuroiu.
În cei 20 de ani de carieră, artista a semnat colecţii de modă, prezentări, dar şi expoziţii de artă, fotografie şi costum organizate atât în ţară, cât şi în străinătate.
Despre activitatea acesteia, Adina Nanu, Profesor de istoria costumului, spune că “Liliana Ţuroiu şi-a căutat modele în portul românesc ce păstrează amintirea doamnelor şi domniţelor de altă dată. Ea a cuprins în ţinute moderne, lejere și confortabile, detalii-cheie”.
La rândul său, Cristian R. Velescu, Profesor și critic de artă, Președintele Senatului Universității Naționale de Arte București, afirmă că “Liliana Ţuroiu este plastician şi creator de modă deopotrivă. O atare „dublă competenţă” conferă complexitate demersului său de designer şi, în planul semnificaţiei, relief şi adâncime creaţiilor sale”.