Recent, Toma Ciurea a deschis cel de al doilea salon, în zona Tineretului. Primul, deschis în urmă cu patru ani, la revenirea sa din Franța, se află în zona Kiseleff și este foarte apreciat.
Deschiderea acestui nou salon, este de fapt o altă etapă a provocării pe care Toma Ciurea și-a asumat-o, după ce s-a specializat în Franța, timp de 8 ani și apoi a decis să revină în România, pentru a deveni antreprenor. Atunci a deschis primul salon, în zona Kiseleff, iar bătălia a eea a fost câștigată, întrucât salonul se bucură de un bun renume. Despre meseria de hairstylist a știut încă din timpul liceului că este “aleasa” și tocmai din acest motiv o practică cu pasiune. Toma spune că îl fascinează puterea stilistului de a schimba imaginea unei persoane, în doar o jumătate de oră.
“Provocarea acestui nou salon <de cartier> este de a aduce mai multă îndrăzneală în abordarea tunsorilor, a vopsitului și coafurilor. De regulă, în saloanele de cartier se merge pe un stil mai clasic, mai comun, lucru pe care ne propunem să îl schimbăm cu noua noastră abordare. Ne dorim ca clientele noastre să poată avea tunsoarea îndrăzneață pe care și-o doresc la prețuri decente, fără să fie nevoie să se mai deplaseze în saloanele de lux ale capitalei” a declarat Toma Ciurea.
În cadrul evenimentului de deschidere, stilistul a făcut o demonstrație de schimbare de look, pornind de la un păr lung. După ce și-a încredințat podoaba capilară talentatului hairstylist, clienta a plecat cu o tunsoare bob, coafat lejer, ușor de întreținut și acasă, cu un minim necesar de instrumente și produse de styling: adică o placă de păr și un fixativ lejer.
Situat în zona Parcul Tineretului, pe strada Piscului, nr 16, bl 42 la parter, salonul se remarcă printr-un spațiu deschis, aerisit, extrem de primitor și cu o echipă experimentată și motivată.
Produsele folosite în salonul Toma Ciurea sunt produse profesionale, de cea mai bună calitate, care îngrijesc și protejează părul, fără a-l deteriora.
În luna septembrie clientele se bucură de 10% discount la toate serviciile sau pot beneficia de un spălat cu masaj gratuit, la o tunsoare sau un coafat.
Pentru programări vizitați pagina de Facebook sau sunați la numărul 0738.834.424