5 achiziții inteligente în sezonul reducerilor

Pentru că ne dezmorțim cu greu după o vacanță îndelungată și am dori să prelungim cumva bucuria sărbătorilor abia încheiate, o sesiune de shopping este exact ceea ce se recomandă, dacă mai sunt disponibile ceva resurse. Și putem adăga câteva piese esențiale în garderobă. 
Cum majoritatea magazinelor au deja promoții, merită să dăm o raită prin magazine, să cumpărăm inteligent. Iată câteva sugestii de obiecte ce merită investiția, pentru că promit să aibă succes și în 2019 și se pot integra ușor în garderoba de bază. Iar dacă le găsești la un preț avantajos, nu trebuie ratate.

Fusta midi tricotată – extrem de utilă în lunile de iarnă ce urmează, poate fi mereu “împrospătată” cu un pulover sau ghete în culoare contrastantă. Iar în primăvară poate fi purtată cu un tricou uni și o pereche de sandale, pentru un look sofisticat. Eu am descoperit câteva la Zara, dar cam toate magazinele au variantele lor.


Animal print – fie că este o bluză vaporoasă, o jachetă sau o pereche de pantofi, o piesă animal print aduce mereu o notă de exotism sau eleganță. Rareori devin demodate, mai ales dacă alegi un croi clasic. Pentru inspirație, o jachetă cu imprimeu leopard de la Forever21 și o pereche de balerini de la Massimo Dutti.

O piesă bej – bejul este în trend în primăvara aceasta, fie că este vorba de o ținută întreagă, în toate nuanțele sau combinații, orice va fi admis. Deci orice piesă bej adăugată garderobei este un câștig. Am ales două sweatere, de la Massimo Dutti și Stefanel.

This slideshow requires JavaScript.


Sandale cu barete – au fost extrem de apreciate anul trecut și promit să fie accesorii de succes și în 2019. Și în plus arată bine cu aproape orice ținută. Am ales o pereche elegantă și versatilă, de la Zara.


Bijuterii cu perle – perlele vor continua să fie la modă în noul an, trecând de la aplicații pe piesele vestimentare la bijuterii sofisticate cu perle naturale. Dar dacă nu dorești să investești, este momentul potrivit să cumperi bijuterii cu perle din colecțiile magazinelor de modă. Sunt extrem de multe oferte, foarte rezonabile, iar prețurile vor continua să scadă. Cum sunt acești cercei deosebiți, de la Mango. 

Sigur, în funcție de preferințe, de ceea ce dorește să înlocuiască în propria garderobă, fiecare dintre noi găsește ceva demn de a fi dus acasă. 

Dincolo de faptul câ aceste piese vor rămâne în tendințele noului an, sugestiile de mai sus au mai mult darul de a vă incita, pentru a vă permite o mică bucurie, care să vă facă începutul de an și mai frumos.

One comment

Leave a Reply