România participă la Campionatul Mondial de Degustare a Vinurilor

România va concura pentru prima dată la Campionatul Mondial de Degustare a Vinurilor în Orb. Competiția, ajunsă la a șaptea ediție, va avea loc pe 12 octombrie, în Franța și este organizată de cea mai importantă publicație de vinuri din Franța, La Revue de Vin de France. Participarea României pentru prima dată. la această competiție a fost posibilă datorită implicării cramei The Iconic Estate și a Asociației Winelover România. 

28 de echipe naționale din întreagă lume vor degusta vinurile în celebrul Château de Chambord, aflat pe Valea Loarei. În cadrul concursului, echipele, formate din patru degustători și un căpitan de echipă, vor degusta în orb șase vinuri roșii și șase vinuri albe din întreagă lume. Pentru fiecare vin în parte, echipele vor trebui să identifice soiul, țara de origine, regiunea, anul de recolta și, dacă este posibil, producătorul, fiecare dintre criteriile identificate fiind punctate diferit.

La această ediție, alături de Franța, câștigatoare a campionatului din 2014, și de Belgia, desemnată câștigatoare în 2013 și 2017, vor concura în premieră în istoria concursului echipele Ucrainei, Kazahstanului, Estoniei și României.

Echipa României este formată din somelierii Iulia Gosea Scavo, Zoltan Szabo, specialiști cu experiență de peste 15 ani în domeniu și jurnaliștii de vin Horia Hasnas și Valentin Ceafalau. Căpitanul de echipă este Radu Rizescu – co-fondator al Asociației Winelover România.

Lista țărilor participante: Africa de Sud, Anglia, Belgia, Belarus, Brazilia, China, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Japonia, Kazahstan, Luxemburg, Monaco, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Suedia, Elveția, Taiwan, Ucraina, Statele Unite și Zimbabwe.

Leave a Reply